CONSTANŢA: Cinci persoane, evacuate dintr-o casă afectată de viitură

A.P.
Miscellanea / 26 octombrie 2020

Cinci persoane, evacuate dintr-o casă afectată de viitură

Cinci persoane, printre care doi copii, au fost luni evacuate de pompieri şi sunt în siguranţă, după ce accesul în locuinţa lor, din satul Palazu Mic - comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu, a fost blocat de grindină în urma unei viituri, stratul de gheaţă atingând în unele zone din localitate grosimea de un metru, potrivit Agerpres.

"Viitura a afectat o locuinţă în care se aflau 5 persoane (3 adulţi şi 2 copii). Stratul de grindină acumulat s-a revărsat în gospodărie şi a blocat accesul în casă. Toate persoanele care se aflau în interior au fost evacuate şi sunt în siguranţă, fără probleme medicale", a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, din cauza viiturii produse, trei maşini au fost mutate la o distanţă de zeci de metri, fiind afectate, totodată, mai multe clădiri.

În unele zone, stratul de grindină a atins grosimea de un metru, iar pompierii au acţionat pentru crearea unui culoar necesar scurgerii apei acumulate.

"Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică Cod Galben care vizează posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din judeţele Tulcea şi Constanţa", a menţionat IGSU.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb