CONSTANŢA: Trei tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

A.P.
Anticorupţie / 25 martie 2021

Trei tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

Trei tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri în urma unor percheziţii efectuate de poliţişti la domiciliile acestora, în municipiul Constanţa, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, potrivit Agerpres.

De la locuinţele percheziţionate au fost ridicate, printre altele, 170 de grame de canabis.

"În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni ilicite cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, ieri, 24 martie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Constanţa au descins la locuinţele a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani. Poliţiştii au ridicat, în vederea indisponibilizării, aproximativ 170 de grame de canabis, 3 cântare de precizie, 2 grindere, 3 telefoane mobile şi 3.000 de lei", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Conform sursei citate, după administrarea probatoriului a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore a celor trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni ilicite cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acţiunea poliţiştilor a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi al Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Constanţa.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0951
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3357
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5508
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8639
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.0310

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb