Consultarea publică continuă pentru contractele de achiziţie pentru investiţii

Cristina Radu
Companii / 12 iunie 2017

Consultarea publică continuă pentru contractele de achiziţie pentru investiţii

Dezbaterea publică pe marginea proiectului de hotărâre de Guvern pentru contractele standard de achiziţie publică aplicabile obiectivelor de investiţii, iniţiat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a continuat astăzi, conform unui comunicat de presă trimis Redacţiei de Minister.

Şedinţa a fost condusă de Mihai Grigore, secretar de stat în MDRAPFE şi a reunit 20 de reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor patronale din construcţii, arhitectură şi urbanism care doresc să contribuie la forma finală a documentului.

În întâlnirea de azi s-au analizat condiţiile contractuale generale şi specifice pentru achiziţia serviciilor de execuţie. O întâlnire similară se va desfăşura pe 13 iunie, în care se vor discuta aspecte legate de contractul de proiectare şi execuţie.

Proiectul de act normativ pentru contractele standard de achiziţie publică aplicabile obiectivelor de investiţii a fost lansat în consultare publică pe 29 mai. Prima dezbatere publică a avut loc pe 9 iunie, potrivit Ministerului.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb