Consultări la Bucureşti ale ministrului român al Afacerilor Externe cu ministrul egiptean al Afacerilor Externe

F.A.
Politică / 5 decembrie 2010

Teodor Baconschi, ministrul afacerilor externe, îl va primi lmâine, pe ministrul afacerilor externe din Republica Arabă Egipt, arată un comunicat remis redacţiei .

Şeful diplomaţiei egiptene, Ahmet Aboul Gheit, soseşte la Bucureşti în prima etapă a unui turneu regional care include Ucraina, Republica Ungaria şi Republica Bulgaria. Ministrul egiptean de externe va avea convorbiri cu omologul român, urmând să fie primit de conducerea Senatului şi Camerei Deputaţilor şi să aibă o întrevedere cu ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Ion Ariton. Ministrul egiptean de externe va avea, de asemenea, o întrevedere cu viceprim-ministrul Guvernului României, Markó Béla.

În cadrul convorbirilor oficiale pe care cei doi miniştri ai afacerilor externe le vor avea la Bucureşti vor fi abordate chestiunile cooperării bilaterale, precum şi subiecte legate de situaţia regională şi internaţională şi de cooperarea Egiptului cu Uniunea Europeană. Cei doi miniştri vor semna Programului Executiv al Acordului de Cooperare între România şi R. A. Egipt în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii, pentru anii 2010-2013.

Vizita ministrului de externe egiptean este realizată în contextului aniversării a 105 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb