Contribuabilii care vor ştergerea penalităţilor trebuie să-şi achite datoriile până luni

A.I.
Miscellanea / 16 decembrie 2019

Contribuabilii care vor ştergerea penalităţilor trebuie să-şi achite datoriile până luni

Contribuabilii cu datorii la stat scadente în 31 decembrie 2018, care vor să beneficieze de anularea penalităţilor de întârziere la plata restanţelor, trebuie să depună cereri în acest sens şi să-şi plătească datoriile principale, până luni, 16 decembrie, informează Agerpres.

De asemenea, contribuabilii care înregistrează obligaţii bugetare restante la data de 31 decembrie 2018 pot beneficia, în condiţiile reglementate de Ordonanţa de Guvern nr. 6/2019, de o serie de facilităţi fiscale. Una dintre acestea este anularea obligaţiilor bugetare accesorii iar în vederea accesării acestei facilităţi fiscale, contribuabilii trebuie să achite, până la data de 16 decembrie 2019, inclusiv, obligaţiile bugetare principale cu scadenţe până la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii cu termene de plată între 1 ianuarie şi 16 decembrie 2019, precizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

"În acest sens, este obligatoriu să fie depusă o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii la organele fiscale competente, până la data de 16.12.2019, inclusiv. Cererile pot fi depuse şi prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual", fără a fi necesară deplasarea contribuabililor la sediile ANAF. În situaţia în care contribuabilii nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de facilităţi fiscale, ANAF va relua de îndată măsurile de executare silită corespunzătoare", subliniază ANAF.

Până la data de 12 decembrie, peste 55.000 de contribuabili, cu datorii către stat care depăşesc 1,72 miliarde de lei, au depus cereri de anulare a penalităţilor aferente restanţelor. Potrivit ANAF, dacă aceşti contribuabili îşi vor achita datoriile până la 16 decembrie vor beneficia de anularea unor penalităţi în valoare de 820 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb