Conturile AVAS, golite de păgubiţii FNI

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 mai 2009

Conturile AVAS, golite de păgubiţii FNI

33 de milioane de lei plătite de la începutul anului

Conturile Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului sunt golite periodic în favoarea păgubiţilor Fondului Naţional de Investiţii (FNI), AVAS abia având banii necesari pentru plata salariilor propriilor angajaţi.

Surse din interiorul AVAS ne-au confirmat că Autoritatea se confruntă cu o situaţie financiară mai dificilă, aşteptând eliberarea împrumutului de 212 milioane de lei de la Trezorerie ca să poată efectua o parte din plăţile FNI.

"Legea ne obligă să transferăm către deponenţii FNI toţi banii care ne intră în conturi înainte de data la care trebuie să plătim salariile angajaţilor", a declarat, pentru ziarul Bursa, Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii.

"Chiar dacă încasăm bani cu o zi înainte de ziua de salariu, nu putem să îi păstrăm pentru că nu ne permite legea", a mai spus domnia sa.

De la începutul anului, Autoritatea a achitat aproximativ 33 de milioane de lei către foştii deponenţi FNI. În aceeaşi perioadă, AVAS a avut încasări de maxim 50-60 de milioane de lei, fiind nevoită să mai contribuie şi la bugetul de stat cu un procentaj din veniturile obţinute, potrivit preşedintelui Autorităţii.

"Este posibil ca, uneori, să mai întârziem cu plata salariilor, dar asta este situaţia. Doar banii care ne intră în conturi începând cu prima zi de salariu pot fi utilizaţi pentru plata salariilor", ne-a mai spus domnul Ursache.

Situaţia s-ar putea înrăutăţi şi mai mult în condiţiile în care Autoritatea este dependentă de banii din privatizarea societăţilor din portofoliu şi a executărilor silite. În ambele domenii situaţia este, însă, destul de îngrijorătoare, Mircea Ursache precizând, în urmă cu două săptămâni, că piaţa executărilor silite suportă consecinţele actualei crize economice. De asemenea, domnia sa admitea tot atunci că Autoritatea va obţine mai puţini bani anul acesta din privatizarea companiilor de stat.

La începutul lunii aprilie, Autoritatea a solicitat un împrumut de 212 milioane de lei de la Trezoreria Statului pentru plata păgubiţilor FNI.

Autoritatea trebuie să efectueze plăţi pentru păgubiţii FNI ca urmare a patru sentinţe judecătoreşti. Cele patru sentinţe vizează despăgubirea a 23.431 de deponenţi FNI.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. DA CETATENII ROMANI ASTA ESTE SITUATIA REALA! SI CINE ESTE DE VINA?? DOMNI POLITICIENI SI FINANTISTI CARE AU MANIPULAT F.N.I.-UL IN TIMPUL RESPECTIVI ! F.N.I.-UL ERA UN FOND MUTUAL LEGAL, CARE ERA SUPRAVEGHEAT ,CA SI CELELALTE FONDURI MUTUALE ,DE CNVM !!DOMNII RESPECTIVI S-AU FACUT MILIARDARI , NIMENEA NU L-A LUAT LA INTREBARI (TOTI ERAU IN LEGATURA MAFIOTE!!) ACUM AU IN PROPRIETATE CANALE DE TELEVIZIUNE , INDUSTRII DE ZIARE , BANCI SI EI CONDUC DIRIJEAZA MASS-MEDIA!!!! IAR NOI CETATENII CINSTITI AI ROMANIEI , PLATIM DIN BANII NOSTRII PAGUBELE ( FURTURILE-HOTIILE ) FACUTE DE EI!! ASTA ESTE SITUATIA REALA SI CEA ADEVARATA!!!!!!!!

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro