Cooperativele agricole şi-au dublat cota de piaţă în numai doi ani

R.S.
Miscellanea / 22 mai

Cooperativele agricole şi-au dublat cota de piaţă în numai doi ani

În ultimii patru ani, cooperativele agricole şi-au dublat cota de piaţă (în funcţie de cifra de afaceri) în ansamblul agriculturii din România, arată o amplă cercetare derulată în cadrul proiectului "CoopNet 3.0 - Creştem capacitatea cooperativelor micilor fermieri", o iniţiativă a unui consorţiu de organizaţii neguvernamentale din ţara noastră, conform unui comunicat transmis redacţiei.

De asemenea, între 2017 şi 2023 numărul membrilor asociaţi în cooperative agricole a crescut cu 263%, de la puţin peste 8.700 la aproape 23.000, chiar şi în condiţiile în care peste jumătate din cooperativele nou-înfiinţate au afirmat că se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la finanţare, potrivit unui sondaj realizat în rândul acestora.

Cercetarea, realizată în cadrul CoopNet 3.0, proiect derulat de un consorţiu de ONG-uri format din Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (Civitas) şi Centrul Comunitar de Mediere şi Siguranţă (CMSC), cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation, a constat în două componente: un sondaj realizat pe un eşantion de 153 de cooperative tinere (înfiinţate între 2020 şi 2023), respectiv un studiu de tip "desk research" ce a folosit informaţii furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), date valabile la finalul anului 2022. Cele două studii au fost realizate de către CRPE, pentru a permite comparaţii cu datele dintr-o cercetare anterioară pe aceeaşi temă, realizată de aceeaşi organizaţie în anul 2020.

Finanţarea, problema cea mai mare, dar şi principalul obiectiv al cooperativelor

Una dintre principalele concluzii ale cercetării privind situaţia din 2023 a fost nevoia acută de finanţare de care suferă în mod special micii fermieri, inclusiv cei asociaţi în cooperative. Astfel, principalele motivaţii invocate pentru înfiinţarea cooperativelor agricole sunt posibilitatea de a accesa fonduri europene (85% dintre respondenţi), respectiv comercializarea produselor (84%). Potrivit rezultatelor sondajului, reprezentanţii a aproximativ jumătate dintre cooperative au afirmat că acestea au fost înfiinţate pentru a beneficia de scutirile fiscale acordate cooperativelor agricole şi pentru a-şi eficientiza activitatea, potrivit comunicatului.

Foarte puţine cooperative agricole beneficiază de acces la finanţare din surse externe. Doar 15% dintre tinerele cooperativele care au răspuns la sondaj au declarat că au accesat fonduri publice (prin PNDR 2014-2020) şi doar 6% au obţinut fonduri de la bănci sau instituţii financiare nebancare (IFN-uri).

Accesul dificil la finanţare, menţionat de 54% din respondenţi, nu este singura problemă cu care se confruntă cooperativele agricole aflate la început. 43% dintre acestea întâmpină greutăţi în a intra pe piaţa de desfacere, iar 22% au probleme în a găsi personal calificat şi/sau pregătit pentru roluri de suport (manager, jurist, agent de vânzări). Alte provocări sunt reprezentate de lipsa de viziune pentru dezvoltare (13%) şi accesul dificil la tehnologii moderne (12%).

În doar trei ani, cooperativele şi-au dublat ponderea în agricultura din România

Şi totuşi, chiar şi în aceste condiţii agricultura cooperatistă creşte puternic, potrivit datelor centralizate de CRPE. Astfel, în anul 2023 în România existau 2.620 cooperative agricole, în creştere cu 70% faţă de 2020, din care 2.526 erau în funcţiune. Recordul absolut în ceea ce priveşte numărul de noi cooperative înfiinţate a fost înregistrat în anul 2021 - 778, se menţionează în comunicat.

Din 2020, cooperativele au continuat să îşi majoreze în fiecare an ponderea în ansamblul sectorului agriculturii din România. În 2022, cifra cumulată de afaceri a celor 1.235 de cooperative care au depus bilanţul financiar a fost de aproximativ 4,26 mld. de lei, aproape de trei ori mai mare comparativ cu nivelul de 1,6 mld. de lei, înregistrat în 2020. Astfel, raportat la dimensiunea întregului sector al agriculturii din România cooperativele au ajuns să reprezinte în 2022 aproximativ 4%, faţă de 2% în 2020, dublându-şi deci cota de piaţă în numai trei ani.

Aceste evoluţii pozitive - au crescut cifrele de afaceri, numărul de cooperative, cel al membrilor înscrişi etc. - se suprapun însă peste un fundal marcat de dificultatea de a dezvolta aceste afaceri. "Indiferent de numărul de cooperative înfiinţate anual, proporţia celor care depun bilanţul financiar la sfârşitul anului fiscal rămâne constantă - puţin peste jumătate din cooperativele aflate în funcţiune demonstrează că sunt active, depunând situaţiile financiare", arată Oana Ganea, manager de proiect CRPE. "La finalul anului 2022, în România mai puţin de 1.300 de cooperative depuseseră bilanţul, deci erau propriu-zis active economic", se precizează în comunicat.

Cooperativele consolidează agricultura "de mijloc"

Dincolo de aceste evoluţii, o altă tendinţă ce iese în evidenţă este inversarea raportului dintre cooperativele de grad 1 (doar cu membri persoane fizice) şi cele de grad 2 (care au şi membri persoane juridice). Astfel, dacă în 2017 peste trei cooperative din patru erau de grad 1, în 2020 ponderea acestora scăzuse la 63%, pentru ca în 2023 raportul să se inverseze - doar 33% cooperative de grad 1, faţă de 67% de grad 2.

"Creşterea numărului de cooperative agricole de grad 2 indică o aderenţă mai mare a celor care fac agricultură pentru piaţă (în mare parte organizaţi în entităţi cu personalitate juridică) la forma de organizare cooperatistă", explică Alexandra Popa, Director Executiv CRPE. "Această evoluţie poate fi explicată printr-un cumul de factori, precum schimbările legislative și facilitățile fiscale acordate cooperativelor după 2018, alocările din fonduri europene pentru înfiinţarea acestora, prioritizarea formelor asociative în accesarea finanţărilor din PNDR 2014-2020 şi PNS 2023-2027, dar şi pandemia şi evoluţiile geopolitice din ultimii ani (cum ar fi războiul din Ucraina)"

Iar această tendinţă, de "profesionalizare" prin asocierea firmelor în cooperative, pare să accelereze. Din cele 778 de cooperative înfiinţate în anul 2021, număr care am amintit deja că a reprezentat un record absolut, în prezent funcţionează 772, dintre care 686, aproape 89% din total, sunt de grad 2.

Datele Recensământului General Agricol din 2020 confirmă, de asemenea, tendinţa de consolidare a exploataţiilor agricole şi, astfel, declinul lent al agriculturii de subzistenţă. În 2020 existau 2,88 milioane de exploataţii agricole înregistrate, cu aproape un milion mai puţine decât la recensământul din 2010, numărul de exploataţii fără personalitate juridică scăzând astfel în cursul unui singur deceniu cu mai mult de 25%.

Tot în perioada 2020 - 2022 a crescut şi ponderea numerică a cooperativelor mari, cu cifre de afaceri de peste 500.000 de lei pe an, în paralel cu scăderea ponderii micilor cooperative, ale căror cifre anuale de afaceri nu depăşesc 50.000 de lei. Dacă în 2020 cooperativele mari reprezentau 39% din numărul total de cooperative, în 2022 acestea au ajuns să reprezinte, pentru prima oară, mai mult de jumătate (53%). În oglindă, ponderea micilor cooperative a scăzut rapid, de la 36% în 2020 la 23% în 2022, în timp ce cooperativele medii (cu cifre de afaceri între 50.000 şi 500.000 de lei) se menţin, ca pondere, între 20% şi 25%, se arată în comunicat.

"Considerăm astfel că sunt necesare politici publice care să stimuleze în continuare înfiinţarea de noi cooperative agricole şi care să vizeze explicit consolidarea celor existente, din mai multe perspective", explică Alexandra Popa. "Din punct de vedere financiar, aceste structuri au nevoie de sprijin pentru îmbunătăţirea sustenabilităţii, a capitalizării, pentru gestionarea riscurilor şi investiţii colective. Din punct de vedere operaţional, este nevoie de măsuri de sprijin pentru ca aceste cooperative să se poată extinde pe orizontală (creşterea numărului de membri/membri asociaţi), precum şi pentru îmbunătăţirea capacităţii lor de a deservi comunităţile rurale (de exemplu prin dezvoltarea de food hub-uri şi alte forme de lanţuri scurte de desfacere a producţiei). Sistemul trebuie integrat pe verticală, prin înfiinţarea altor cooperative de grad 3 (asocieri de cooperative). În fine, trebuie avute în vedere diversificarea funcţiilor cooperativelor şi dezvoltarea capacităţii lor de a profesionaliza fermierii din România prin servicii de extensie, consultanţă agricolă, facilitarea accesului la cunoaştere şi inovare."

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Asta e viitorul.

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb