Copiii sunt victimele din ce în ce mai frecvente ale variantei Delta

G.B
Miscellanea / 10 august

Copiii sunt victimele din ce în ce mai frecvente ale variantei Delta

Un număr din ce în ce mai mare de copii se îmbolnăvesc de Covid-19, în ultima perioadă, în mijlocul noului val al pandemiei. Conform CBS, SUA a raportat 93.824 de cazuri de infectare la copii între 29 iulie şi 5 august, adică 15% dintre cazurile totale săptămânale. Tulpina Delta nu numai că infectează copiii cu o frecvenţă mult mai mare decât alte variante ale coronavirusului, însă cei mai mici au acum şi şanse mari să facă forme mai grave ale bolii, potrivit Digi24.

Cazurile noi de infectare la copii nu numai că sunt din ce în ce mai multe, dar severitatea bolii a crescut şi ea semnificativ.

Spitalele pediatrice din SUA încep să se umple cu rapiditate de pacienţi cu coronavirus, în contextul începerii şcolii şi în mijlocul unui nou val puternic alimentat de circulaţia variantei Delta.

Până la finalul acestei săptămâni, spitalele de copii din statul american Tennessee vor ajunge la capacitate maximă, conform unei proiecţii a guvernului local.

De asemenea, 94 de copii au fost internaţi la Spitalul Wolfson pentru copii din Florida în luna iulie, un număr de patru ori mai mare faţă de luna iunie, conform USA Today.

Experţii sunt îngrijoraţi că cei mici devin, în acest nou val al pandemiei, şi victime ale coronavirusului dar şi vectori de transmise. Francis Collins, directorul Institutului Naţional de Sănătate din SUA, a atras atenţia că un număr în creştere de copii se îmbolnăvesc de Covid în Statele Unite, relatează The Guardian.

Comentariile sale vin în contxtul în care unul dintre cele mai mari sindicate ale profesorilor din SUA a dat semnale că îşi re-evaluează perspectiva în ce priveşte vaccinarea obligatorie pentru profesori.

90 de milioane de americani adulţi sunt încă nevaccinaţi, iar vaccinurile nu sunt încă autorizate pentru copii cu vârste sub 12 ani.

Collins a recunoscut că datele privind infectările la copii sunt încă incomplete, însă a precizat că medicii pediatri spun că "de această dată, copii spitalizaţi sunt şi mai numeroşi şi suferă de forme mai grave ale bolii decât în trecut". El i-a sfătuit pe părinţi să îi lase pe copii să poarte masca de protecţie la şcoală.

"Aceasta nu este o declaraţie politică sau o confiscare a libertăţilor voastre. Este un sfat medical care vă poate salva vieţile. Să le cerem copiilor să poarte măşti poate fi neconfortabil, însă copiii sunt destul de rezistenţi. Ştim că cei cu vârste sub 12 ani au şanse mai mari să se infecteze, iar dacă nu vom avea măşti în şcoli, virusul se va răspândi şi mai repede", a mai spus el.

Alternativa, mai adaugă Collins, este să avem "focare din ce în ce mai serioase în şcoli şi să revenim la predarea la distanţă, un lucru pe care vrem să îl prevenim cât de mult putem".

În SUA, şcolile se redeschid fără obligativitatea purtării măştii pentru elevi. Din cauza răspândirii necontrolate a variantei Delta printre cei mici, unele şcoli se închid aproape imediat după deschidere.

Un district din statul Mississippi a raportat 114 de cazuri de îmbolnăvire printre elevi în săptămâna 24-30 iulie şi 608 elevi în carantină, fapt ce a forţat două licee şi o şcoală gimnazială să intre în sistem de predare online până în 16 august.

Copiii de la o şcoală din Georgia au fost trimişi acasă, joi, după ce ar fi avut contact cu o persoană posibil infectată. O altă şcoală din Tennessee a amânat deschiderea anului şcolar din cauza unui focar de Covid printre angajaţi.

Academia Americană de Pediatrie a trimis o scrisoare comisarului interimar al FDA, Janet Woodcock, săptămâna trecută, în care au cerut agenţiei să autorizeze vaccinurile pentru copii sub 12 ani.

"Ca să spune foarte simplu, varianta Delta a creat un serios nou risc pentru copii şi adolescenţi din toată ţara, dar şi pentru adulţii nevaccinaţi", se arată în scrisoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro