Coreea de Sud va revizui Acordul de Liber Schimb cu UE

Ziarul BURSA #Internaţional / 27 iunie 2016

Guvernul sud-coreean a anunţat că va revizui Acordul de Liber Schimb (ALS) semnat cu Uniunea Europeană, pentru ca acesta să ţină cont de Brexit şi, în acelaşi timp, analizează semnarea unui al tratat comercial bilateral cu Marea Britanie, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

"Efectul ALS Coreea de Sud-UE în Marea Britanie va deveni nul în momentul retragerii oficiale a regatului din UE. O revizuire a ALS este necesară pentru a reflecta această situaţie", se menţionează într-un comunicat al Ministerului de Comerţ, Industrie şi Energie din Coreea de Sud.

Autorităţile din Seul au semnat cu Bruxelles-ul, în 2009, un Acord de Liber Schimb care a intrat în vigoare doi ani mai târziu.

Ministerul a explicat că va analiza situaţia cu UE şi va negocia cu blocul comunitar, excluzând Londra, modificările necesare ale tratatului.

Până când ieşirea Marii Britanii din UE va deveni efectivă, un proces ce ar putea dura până la doi ani, "actualul Acord Coreea de Sud-UE va continua să fie valabil", precizează reprezentanţii ministerului.

Comunicatul subliniază că oficialii din Seul vor lua în considerare semnarea unui alt ALS cu Londra pentru rezolvarea "neclarităţilor legale" în materie de comerţ bilateral.

Prioritatea, conform comunicatului, este aceea de a minimiza impactul negativ al Brexitului asupra companiilor din cea de-a patra economie a Asiei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb