Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

CORINA MÎNDOIU, EY ROMÂNIA:"Veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor vor fi incluse în Declaraţia unică"

R.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

"Veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor vor fi incluse în Declaraţia unică"

Veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor vor trebui, în curând, declarate în cadrul Declaraţiei unice care urmează să fie modificată în acest sens, a afirmat ieri Corina Mîndoiu, Partener Asociat, Departamentul Impozit pe Venit şi Contribuţii Sociale, din cadrul EY România, în cadrul Conferinţei Anuale de Fiscalitate organizată de către compania de audit şi asistenţă fiscală.

Domnia sa a declarat: "Suntem în al treilea an de declarare a veniturilor prin prisma unui formular consolidat, care a suferit de-a lungul timpului modificări, în special de format. În curând, va suferi şi alte modificări, iar veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor vor trebui declarate prin prisma acestui formular. Restul modificărilor sunt mai mult de formă, nimic material. Termenul de depunere a formularului este 16 martie 2020 şi nu avem nicio informaţie cu privire la prelungirea termenului aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi. Data de 16 martie 2020 este, totodată, şi termen de plată a impozitului pe venit pentru anul 2019 şi a contribuţiei sociale de sănătate sau a contribuţiei la pensie pentru anul 2019. De vreo doi ani, nu mai avem decizie de impunere, deci nu trebuie să aşteptăm deciziile prin poştă pentru că ele nu vor veni. Până pe 16 martie 2020, contribuabilii care intră sub incidenţa Declaraţiei unice, trebuie să şi achite. Este principiul autoimpunerii, acesta (n.r. contribuabilul) îşi calculează taxele aferente veniturilor realizate, caută contul în care trebuie să vireze banii pentru plata lor şi plăteşte".

Doamna Mîndoiu a explicat că, în cadrul Declaraţiei unice, trebuie să fie declarate veniturile obţinute din străinătate, şi anume: venituri din chirii; venituri din vânzarea de titluri de valoare; venituri din dividende; venituri din dobânzi; venituri din activităţi independente; venituri de membru de board pentru activităţi desfăşurate în străinătate, chiar dacă unele dintre acestea au fost impozitate la sursă.

"Chiar şi aşa, ele trebuie declarate, pentru că există schimb de informaţii şi la nivel de persoane fizice şi, la un moment dat, Fiscul, va afla despre ele. De asemenea, trebuie declarate şi veniturile care au sursă din România: venituri din activităţi independente; venituri din drepturi de proprietate intelectuală şi venituri din chirii, nu dobânzi şi dividende cu sursă din România pentru care impozitul se reţine la sursă. Totuşi, toate aceste venituri pe care le-am menţionat mai devreme, trebuie cuantificate şi, în funcţie de cât reprezintă ca şi sumă (adică în cazul în care cuantumul lor depăşeşte 12 salarii minime pe economie), atunci contribuabilul respectiv va datora şi contribuţie la sănătate - care este plafonată la 10%. Tot în această declaraţie, dacă avem şi venituri care curg în cursul anului 2020 şi estimăm că cuantumul lor va depăşi acelaşi plafon la sănătate, atunci vom completa şi secţiunea de venit estimat", a mai precizat reprezentantul EY România.

Nu în ultimul rând, Corina Mîndoiu a menţionat că declaraţia se poate depune în format electronic, prin Spaţiul Privat Virtual, sau în format fizic, însă le recomandă contribuabililor să nu aştepte data de 16 martie, întrucât există riscul ca sistemul ANAF să se blocheze.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS