Corlăţean cere desecretizarea dosarului răpirii jurnaliştilor în Irak

F.A.
Politică / 30 octombrie 2009

Preşedintele Comisiei de politică Externă din Senat, Titus Corlăţean, a cerut, azi, desecretizarea dosarului privind răpirea jurnaliştilor în Irak.

""Cu toată această istorie a lui Hayssam şi a unei relaţii care, iată, este devoalată, între un terorist şi şeful statului, trebuie să spunem şi noi, de aici, de la Suceava, că se impune desecretizarea acestui dosar. Trebuie ca opinia publică să afle ce este, de fapt, în spatele acestei istorii extrem, extrem de complicate care îl pune pe şeful statului român într-o poziţie absolut penibilă şi asupra căruia există numeroase semne de întrebare", a declarat Corlăţean.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O propunere buna in principiu, dar PSDistul trebuie sa intelaga ca ar trebui inceput cu toate relele ascunse (secretizate) ale lui Iliescu si ale PSD-ului.

    Atunci sa-i vedem ! 

    Romani,! aveti grija la detalii !

    Corlateanu se refera la relatia teroristului Haissam cu seful statului Ion Iliescu, care l-a facut membru PSD si l-a purtat alaturi de el prin lume. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb