Abonament gratuit

COSTEL ALEXE:''Cele 374 de hectare din pădurea Băneasa vor deveni pădure de protecţie''

A.I.G.
Miscellanea /

''Cele 374 de hectare din pădurea Băneasa vor deveni pădure de protecţie''

Toate cele 374 de hectare din pădurea Băneasa care sunt în proprietatea statului, în administrarea Romsilva, vor ajunge doar pădure de protecţie, începând din luna martie a acestui an, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, informează Agerpres.

"Astăzi, în pădure la Băneasa, majoritatea suprafeţei este pădure de protecţie şi producţie, iar în momentul de faţă raportul Gărzii Forestiere Bucureşti şi al Corpului de Control al ministrului au relevat faptul că aici au fost efectuate lucrări silvice conform amenajamentului silvic aflat în vigoare până la finalul lunii decembrie (...) Fac menţiunea că, din cele 1.343 de hectare cât are astăzi Pădurea Băneasa, 63% este pădure privată şi doar 37% este pădure a statului, în administrarea Romsilva. Ne-am gândit cum putem să redăm pădurii Băneasa rolul pe care în mod normal trebuie să-l aibă. Vreau să vă anunţ că, începând cu luna martie, Pădurea Băneasa va arăta astfel: toate cele 374 de hectare care sunt în proprietatea statului, în administrarea Romsilva, vor ajunge doar pădure de protecţie, de la cea de producţie, astfel încât ea va fi clasificată ca pădure-parc, aici nemaiputându-se interveni cu lucrări silvice pentru exploatarea arborilor sănătoşi, ci doar dacă este vorba de igienizare sau dacă este vorba despre vreo doborâtură. În momentul de faţă, vreau să anunţ pe toţi bucureştenii, pe toţi românii, că pădurea Băneasa va redeveni aşa cum ar fi trebuit să fie, adică plămânul verde al Capitalei", a spus Alexe, într-o conferinţă susţinută în Pădurea Băneasa.

Potrivit oficialului, în privinţa suprafeţei proprietate privată din respectiva pădure, se poartă discuţii la ministerul de resort pentru ca acestea să devină doar pădure de protecţie.

"La finele anului trecut a expirat amenajamentul silvic pentru cele 63% de pădure privată (din pădurea Băneasa, n.r.) şi suntem în discuţii în cadrul ministerului ca în următorul amenajament silvic, valabil pentru următorii zece ani, să introducem această pădure din T3, care este şi de producţie, în T2 care va fi doar pădure de protecţie. Amenajamentul silvic se referă la suprafeţe mai mari de 10 hectare. În pădurea Băneasa avem un număr de o sută şi ceva de proprietari privaţi de pădure cu suprafeţe mai mici de 10 hectare, care, în mod legal, pot exploata 5 mc pe an/hectar, mult sub capacitatea de reproducţie a pădurii. Din datele pe care le avem, înţeleg că pentru aceste suprafeţe ale proprietarilor de pădure privată media de exploatare a fost de 2 - 2,2 mc/an/hectar. Toate lucrările pe care le puteţi vedea astăzi sunt conform amenajamentului silvic", a menţionat Costel Alexe, conform sursei citate.

La rândul său, Cezar Răduţă, directorul Direcţiei Silvice Ilfov, a subliniat că, din Pădurea Băneasa, au fost extraşi 1.600 de arbori, din care 60% au fost arbori verzi.

Vizita ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în Pădurea Băneasa a survenit în urma reclamaţiilor din partea cetăţenilor care semnalau că au loc tăieri de arbori în acel amplasament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS