COTAR solicită scoaterea la licitaţie a traseelor STB

S.B.
Miscellanea / 25 ianuarie

COTAR solicită scoaterea la licitaţie a traseelor STB

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită autorităţilor să scoată la licitaţie traseele Societăţii de Transport Bucureşti, invocând faptul că transportul în comun din Capitală este "o gaură neagră care absoarbe foarte mulţi bani de la bugetul de stat", potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Având în vedere faptul că situaţia în care a ajuns transportul public de persoane din Bucureşti pare fără rezolvare, cerem Guvernului şi Primăriei Capitalei să desfiinţeze această gaură neagră care absoarbe foarte mulţi bani de la bugetul statului şi să scoată la licitaţie traseele operate de STB. Transportatorii privaţi au fost eliminaţi de pe traseele care leagă Bucureştiul de localităţile învecinate, sub pretextul că se poate ocupa mai bine STB de nevoile călătorilor. Iată că acum vedem contrariul. Dincolo de faptul că a bloca timp de mai multe zile consecutiv toată Capitala devine deja o problemă de securitate naţională, mai vedem că principalele revendicări ale greviştilor sunt legate de problemele tehnice ale autobuzelor, care pun în pericol viaţa oamenilor. Nu explică nimeni unde se duc banii pe care STB i-a primit în fiecare an, ca subvenţii. Transportatorii rutieri de persoane aşteaptă aceste explicaţii, mai ales după ce au fost eliminaţi de pe rutele pe care operau între Bucureşti şi localităţile din Ilfov", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, în comunicatul remis redacţiei.

Organizaţia a precizat că subvenţia pe care a plătit-o Primăria Capitalei pentru transportul public s-a dublat, din 2015 până în 2020, iar anul trecut, suma reprezenta aproape jumătate din bugetul celei mai bogate primării din ţară.

"În anul 2015, bugetul RATB era 515 milioane de lei, iar în 2020 ajunsese la 1,235 miliarde de lei. Anul trecut, municipalitatea avea deja datorii de aproape 1 miliard de lei, din cauză că Primăria nu a putut acoperi subvenţia din ce în ce mai mare. STB, pe de altă parte, avea, tot anul trecut, circa 900 de milioane de lei datorii la ANAF. S-au făcut achiziţii de autobuze, troleibuze şi tramvaie, dar toate studiile au constatat că nu s-a îmbunătăţit calitatea serviciilor STB", menţionează sursa citată.

Potrivit COTAR, subvenţiile au fost date mai ales pentru a scădea preţul biletului, dar niciodată nu s-a făcut un calcul corect şi toţi primarii s-au folosit de aceşti bani pentru capital electoral, prin acordarea de gratuităţi.

Astfel, din aproape 600.000 de călători în fiecare zi, peste 200.000 călătoresc gratuit (pensionari şi persoane cu dizabilităţi), arată patronatul din transporturi.

"Propunem să nu mai dea vina pe sindicalişti edilul sau directorul STB, pentru că nu s-a ajuns la această situaţie peste noapte, ci după mulţi ani de jaf continuu din banul public. Mai bine ar lăsa problema transportului în grija transportatorilor! Iar de verificarea modului în care s-au cheltuit banii de subvenţii pentru STB ar trebui să se ocupe instituţiile abilitate pentru control", spun cei de la COTAR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro