COTAR:Viitoarele autostrăzi prinse în PNRR vor fi construite din taxele tale!

G.B
Comunicate de presă / 04 iunie

Viitoarele autostrăzi prinse în PNRR vor fi construite din taxele tale!

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) atrage atenţia asupra capcanelor pe care ni le întinde tuturor actuala guvernare: cei 434 de kilometri de autostradă se vor plăti, de fapt, din taxele prevăzute în PNRR pentru transportatori şi cei aproape 9 milioane de conducători auto din România, până în 2026, dar şi după, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În plus, transportatorii de persoane nu sunt ajutaţi cu nimic, ba chiar sunt eliminaţi de pe piaţă, prin seria de măsuri pregătite pentru următoarea perioadă. Cui prodest? Evident, tot firmelor de ride-sharing - partenerii de mobilitate ai guvernului!

"Ne-am săturat de jocurile de imagine şi declaraţiile demagogice prin care suntem minţiţi în faţă. După ce ne-a explicat ministrul Ghinea că noile taxe pentru maşini sunt introduse "ca să evităm să mai fim cimitirul de maşini al Europei", iar oamenii au reacţionat, premierul Cîţu ne-a explicat şi el că "nu se va introduce nicio nouă taxă auto". Îi rugăm pe membrii acestui guvern să nu-şi mai bată joc de noi, explicând că o taxă nu e taxă, pe metoda "pixelul albastru" şi pumnul în plex. Ştim şi noi că s-au anulat taxele de primă înmatriculare şi este ilegală introducerea unor noi taxe, dar redenumirea lor nu-i ajută cu nimic. Tot taxe sunt şi guvernul le va introduce: rovinieta se va transforma în taxare la suta de kilometri, iar maşinile mai vechi de 15 ani vor fi taxate suplimentar. Mai grav este să vedem cum guvernul ignoră total problemele transportatorilor. Dacă ar fi vrut să facă ceva pentru România, ar fi prevăzut un program de subvenţii pentru reînnoirea parcurilor auto ale transportatorilor rutieri de persoane, astfel încât aceştia să cumpere maşini ecologice. Nu ştiu dacă îşi pot imagina ce înseamnă o ţară lăsată fără transport rutier de persoanane. Costurile necesare adaptării la noile reguli nu vor putea fi suportate de firme decât prin creşterea preţurilor, ceea ce înseamnă că populaţia va fi cea direct afectată, pentru că executivul nu a prevăzut nicio măsură în acest PNRR, dar s-au găsit soluţii pentru plata consultanţilor şi a ONG-urilor", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Guvernul ne anunţă că România are cea mai mare alocare de fonduri prin PNRR pentru transportul rutier dintre ţările membre ale Uniunii Europene, dar uită să spună că "măsurile pentru a reduce poluarea" înseamnă contribuţii financiare ale românilor, pe termen lung. PNRR aduce aplicarea unui nou sistem de taxare, în special pentru traficul greu din România, conform principiului "poluatorul plătește". Banii se vor duce - "în mod echitabil", susţine guvernul - către cei care dețin vehicule cu emisii zero sau reduse. Dar acest tip de stimulent nu face decât să elimine transportatorii rutieri de persoane care vor fi din ce în ce mai împovăraţi de costuri suplimentare, în timp ce autoturismele unor persoane private vor primi stimulente, sub pretextul că se încurajează reducerea poluării.

De fapt, dacă privim imaginea de ansamblu a ceea ce actualul guvern ne oferă ca aşa-zisă soluţie conformă cu principiile Green Deal, observăm că toate drumurile duc la eliminarea transportului public de persoane, în favoarea partenerilor de mobilitate ai partidelor de la guvernare, respectiv firmele de ride-sharing. Tot ceea ce legiferează actualul guvern, prin OUG, HG sau prin actualul PNRR are ca scop final acelaşi lucru: uberizarea României. Pentru că este destul de clară strategia pe care ne-o descrie PNRR: firmele de transport nu sunt deloc sprijinite, sunt din ce în ce mai împovărate de taxe, în timp ce maşinile electrice vor primi bani, cu scopul declarat al sprijinirii economiei verzi, dar, de fapt, cu scopul nedeclarat de a rămâne posibil doar transportul rutier de persoane prin ride-sharing.

Cerem guvernului să-şi asume şi să-şi declare intenţiile absolut vizibile din conţinutul PNRR şi dacă nu este real ceea ce noi am constatat, urmărind firul roşu al strategiei, să explice unde am greşit analiza.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro