COVID-19:EMA recomandă autorizarea vaccinului Valneva

F.D.
Internaţional / 23 iunie

EMA recomandă autorizarea vaccinului Valneva

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania farmaceutică franco-austriacă Valneva pentru piaţa europeană, informează DPA, conform Agerpres.

Acest vaccin ar trebui aprobat într-o primă fază doar pentru persoanele cu vârste cuprinse în intervalul 18-50 de ani, întrucât deocamdată există prea puţine date medicale despre efectele pe care serul le produse la persoanele de peste 50 de ani, au precizat reprezentanţii EMA.

Comisia Europeană va trebui să autorizeze la rândul ei noul vaccin, însă această procedură este considerată în general o simplă formalitate.

Vaccinul Valneva va deveni astfel cel de-al şaselea ser anti-COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană.

"După o evaluare amănunţită, comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA a ajuns, prin consens, la concluzia că datele asociate acestui vaccin sunt robuste şi întrunesc criteriile europene de eficacitate, siguranţă şi calitate", a anunţat EMA într-un comunicat.

Experţii europeni au examinat datele furnizate de studii şi teste clinice realizate cu acest vaccin începând din decembrie 2021, iar serul Valneva a fost deja autorizat în Marea Britanie în luna aprilie.

Vaccinul Valneva se administrează în două doze şi conţine virusuri inactivate, care nu pot cauza o infecţie şi o boală, însă declanşează formarea de anticorpi neutralizanţi.

Potrivit EMA, experţii europeni încă nu au putut să determine eficacitatea acestui vaccin împotriva variantei Omicron.

Cele mai comune efecte secundare ce au fost observate sunt sensibilitate şi durere în zona vaccinării, oboseală, dureri de cap, dureri musculare, ameţeli şi vărsături.

Potrivit Reuters, vaccinul Valneva foloseşte o tehnologie care este folosită deja de mai multe decenii în vaccinuri create împotriva poliomielitei, gripei sezoniere şi hepatitei. Compania franco-austriacă doreşte să se adreseze astfel persoanelor care au refuzat să se vaccineze până acum cu seruri bazate pe ARN mesager sau pe alte tehnologii noi.

Conform AFP, Valneva s-a confruntat cu mai multe probleme din cauza acestui vaccin: În septembrie 2021, Guvernul Marii Britanii, care plasase o comandă de 100 de milioane de doze, a decis să rezilieze acel contract, provocând scăderea acţiunilor companiei la bursă.

În mai, a venit rândul UE, cu care Valneva încheiase un acord pentru 60 de milioane de doze până la sfârşitul anului 2023, să anunţe că intenţionează să rezilieze acea comandă, în contextul unei producţii mondiale importante de vaccinuri anti-COVID-19.

Valneva a propus atunci un plan pentru a încerca să remedieze situaţia într-o manieră acceptabilă şi asupra căruia Comisia Europeană urmează să se pronunţe. Vinerea trecută, Valneva a cerut mai multe comenzi din partea ţărilor europene pentru ca acest contract să poată fi menţinut.

Alte cinci vaccinuri anti-COVID-19 au fost autorizate deja în Uniunea Europeană: vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech şi de compania americană Moderna, cele cu vector viral produse de grupul anglo-suedez AstraZeneca şi de rivalul său american Johnson & Johnson, precum şi vaccinul Novavax, bazat pe proteine recombinate.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Mai e cineva sanatos la cap, care sa mai doreasca asa ceva, dupa toate efectele secundare grave si mortile subite semnalate de medicii si cercetatorii onesti, precum si de putina mass-media inca nevanduta? Sunt convins, din discutiile avute, ca si multi dintre vaccinati cu prima si/sau a doua doza, nu mai vor sa auda in ruptul capului de alte doze, vazand ce au patit altii din familiile lor sau dintre apropiati!

    1. sosoc pe baricade

      Urgent cu noul vax în coșul zilnic de produse indispensabile.

      Se recomandă înțeparea cu vaxul robust:)) concomitent cu purtarea a două măști pe figură. 

      Efect garantat.

      Urgent doua postari, efect probabil dar da bine la sefu.

      Ma confunzi cu maica-ta!

      Au scazut pretentiile la sosoci, probabil ca merge si o postare cu continut reciclat, nu te premiaza dar macar bifezi activitatea in fata lu` sefu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9454
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7525
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.3032

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro