Abonament gratuit

CREDERE:"Instanţa dă dreptate debitorilor într-un proces pe darea în plată"

M.I.
Bănci-Asigurări /

"Instanţa dă dreptate debitorilor într-un proces pe darea în plată"

După ce Judecătoria Turda a respins contestaţia Băncii Transilvania împotriva unei notificări de dare în plată formulate de către debitori şi care viza un credit în moneda euro, soluţia a fost întoarsă în favoarea băncii la Tribunalul Specializat Cluj, informează asociaţia CREDERE.

Potrivit sursei citate, consumatorii au depus cerere de recurs, în dosarul nr. 4418/328/2016, Curtea de Apel Cluj dând în mod definitiv dreptate debitorilor, respingând contestaţia băncii.

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au explicat: "Banca a dat dovadă de atitudine neloială, atitudine de natură să determine onerozitatea excesivă a obligaţiei debitorului şi a încălcat îndatorirea de colaborare. Astfel, deşi situaţia de criză a contractului era evidentă, nu au fost demarate formalităţi în vederea unei renegocieri reale menite să reamenajeze obligaţiile contractuale, aşa încât convenţia să-şi menţină utilitatea socială, iar ambele părţi să suporte riscul. Or, rolul bunei-credinţe este tocmai acela de a îndrepta erorile unei egalităţi şi libertăţi contractuale absolute prin instituirea unor îndatoriri de cooperare de care părţile trebuie să ţină seama în situaţiile de criză a contractului. În consecinţă, buna-credinţă a băncii nu poate fi reţinută."

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS