Cresc temerile privind lipsa unui acord asupra Brexitului

R.G.
Internaţional / 11 iulie 2018

Cresc temerile privind lipsa unui acord asupra Brexitului

Temeri ca negocierile Brexitului să se termine fără un acord cresc în Uniunea Europeană, redusă la un rol de spectatoare la criza politică ce apare în Guvernul britanic în urma demisiilor lui David Davis şi Boris Johnson, relatează AFP, scrie News.ro.

"Eu cred că toată lumea ar trebui să se teamă de lipsa unui acord", a declarat sub acoperirea anonimatului un reprezentant european de rang înalt.

Dubla demisie a celor doi susţinători a unui Brexit "dur", inclusiv a negociatorului-şef britanic David Davis, este o nouă lovitură aplicată unor negocieri care trenează de mai multe săptămâni, blocate asupra problemei frontierei irlandeze şi în aşteptarea poziţiei Londrei cu privire la viziunea sa asupra viitoarei relaţii între cele două părţi.

La summitul de la sfârşitul lui iunie, Cei 27 au somat deja administraţiile şi întreprinderile să se pregătească pentru orice eventualitate, inclusiv lipsa unui acord.

"Noi nu suntem indiferenţi, ci suntem spectatori la un spectacol", deplânge un diplomat european, care a cerut de asemenea anonimatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0911
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4593
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7972
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.7606

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb