Creştere a costurilor de finanţare pe termen lung, în ultima săptămână

Mihai Gongoroi
Bănci-Asigurări /

Creştere a costurilor de finanţare pe termen lung, în ultima săptămână

BCR: "Licitaţia de obligaţiuni în valută a MFP din această săptămână va completa rezerva de lichiditate în euro şi va reduce presiunea asupra emisiunilor în lei"

Cheltuielile rigide ale statului ajung la 9 luni la 97,2% din veniturile fiscale plus contribuţiile de asigurări sociale, de la 81% în 2019

Curba randamentelor din România a reacţionat la evoluţiile din pieţele financiare internaţionale şi la ştirile interne în ultima săptămână din octombrie, evidenţiindu-se evidenţiază creşterea ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadenţa 10 ani la 3,395%, evoluţie în divergenţă cu cele din Statele Unite şi Germania, arată Andrei Rădulescu, directorul de analiză macro de la Banca Transilvania, într-un raport de analiză.

Acesta notează: "În România, autorizaţiile de construire au crescut pentru a doua lună la rând în septembrie (cu 11% an/an la 4,289 unităţi), perioadă în care climatul din piaţa forţei de muncă a continuat să se amelioreze (rata şomajului în scădere la 5,2% de la 5,3% în august, minimul din mai), evoluţii influenţate de mix-ul relaxat de politici economice. Pe de altă parte, încrederea în economie s-a deteriorat în octombrie, în contextul intensificării pandemiei. Nu în ultimul rând, raportul deficit bugetar/PIB s-a adâncit la 6,36% la nouă luni, ca urmare a incidenţei crizei sanitare şi consecinţelor acestui şoc. Pe piaţa titlurilor de stat ratele de dobândă au evoluat divergent în această săptămână, scăzând pe scadenţele scurte (pe fondul provocărilor din economie pe final de an) şi crescând pe scadenţa 10 ani, cu 2,1% la 3,395% (declin cu 23% în 2020), ca urmare a perspectivei intrării într-un nou ciclu economic. Spread-ul de dobândă a crescut cu 15,5% la 0,97 puncte procentuale, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni".

Totodată, analiştii BCR notează, în privinţa creşterii deficitului bugetar, că cheltuielile rigide reprezentate de salariile din sectorul public şi cheltuielile sociale au ajuns la 97,2% din veniturile fiscale plus contribuţiile de asigurări sociale după primele nouă luni, de la 81% în 2019.

Necesarul de finanţare (deficit plus plata celorlaltor împrumuturi) estimat de guvern pentru acest an este de circa 138,47 miliarde de lei.

În ultima săptămână din octombrie, Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 460,5 milioane de lei prin titluri scadente în octombrie 2030 şi cu 1,6 miliarde de euro prin obligaţiuni cu scadenţa noiembrie 2022 la costuri medii anuale de 3,56%, respectiv 0,39%. În octombrie, statul a atras 6,2 miliarde de lei (cu 21.9% peste volumul programat) şi 1,6 miliarde de euro pe piaţa internă.

În prima săptămână din luna noiembrie, Ministerul de Finanţe a programat o licitaţie cu certificate pe 12 luni (volum de 400 milioane RON) şi două cu titluri scadente în octombrie 2023 şi iulie 2025 (volum de 920 milioane RON fiecare). Per ansamblu, în noiembrie statul, a programat licitaţii pe piaţa internă în volum de 5,1 miliarde RON, din care 800 de milioane RON prin certificate de trezorerie.

De asemenea, în noiembrie ajung la scadenţă obligaţiuni de stat în monedă locală în valoare de 925 milioane lei, ceea ce înseamnă că cel mai probabil Ministerul Finanţelor Publice va absorbi lichiditate din piaţă prin emisiunea netă de obligaţiuni din noiembrie, după cum notează analiştii BCR.

Aceştia mai adaugă, cu privire la licitaţia de obligaţiuni în valuta din această săptămână: "Licitaţia Ministerului Finanţelor Publice pentru obligaţiuni denominate în euro pe plan local a atras un interes foarte ridicat din partea investitorilor. Oficialii guvernamentali au emis obligaţiuni scadente în noiembrie 2022 în valoare de 1,647 miliarde euro la un randament mediu/maxim de 0,39%/0,41%. Cererea din partea investitorilor a fost de 1,965 miliarde euro, comparativ cu o valoare planificată a fi emisă de minister prin prospectul de emisiune de 700 milioane euro. Rezerva de lichiditate în euro a Ministerului Finanţelor Publice a scăzut în septembrie după rambursarea unei euroobligaţiuni în valoare de 2 miliarde de euro. Această licitaţie va completa rezerva de lichiditate în valută şi va reduce presiunea asupra emisiunilor în lei până la finalul anului pentru acoperirea necesarului de finanţare pe 2020".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie