Creşterea economică a Statelor Unite - estimată la 9,5% la mijlocul lunii februarie

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 februarie

Creşterea economică a Statelor Unite - estimată la 9,5% la mijlocul lunii februarie

Economia Statelor Unite, cea mai mare a lumii, înregistrează până acum o creştere trimestrială anualizată a PIB de 9,5% după prima lună şi jumătate din 2021, conform celei mai recente rate anualizate calculate pe baza datelor ajustate pentru sezonalitate de Federal Reserve Bank of Atlanta în cadrul modelului GDPNow. 

Estimarea evidenţiază o redresare economică în accelerare după avansul de 4% a PIB din ultimul trimestru al lui 2020, perioadă în care s-a înregistrat vârful celui de-al doilea val al pandemiei de Covid-19. Economia americană a reînceput să genereze locuri de muncă în luna ianuarie după pierderile de job-uri din luna decembrie. În 2020, per total, economia americană a înregistrat o contracţie de 3,5% cauzată de restricţiile anti-Covid-19, cea mai severă din 1946 încoace. În jumătatea secundă a anului trecut PIB-ul SUA a recuperat aproape trei sferturi din declinul suferit în prima jumătate a anului pandemic.

Prognoza privind creşterea PIB reprezintă o îmbunătăţire a avansului PIB estimat în data de 11 februarie, care era de +4,5%. Revizuirea a venit după publicarea, miercuri, a avansului puternic de 5,3% a vânzărilor cu amănuntul din luna ianuarie - a treia cea mai mare creştere lunară din istorie - din economia americană. Vânzările cu amănuntul s-au situat astfel la 568,2 miliarde de dolari în ianuarie 2021, iar în ritm an/an creşterea din ianuarie a fost de 7,4%.

Redinamizarea consumului a venit ca urmare a intrării în conturile gospodăriilor cu venituri mici şi medii a cecurilor suplimentare de 600 de dolari aprobate în decembrie de Congres şi administraţia fostului preşedinte Donald Trump ca parte a unui pachet fiscal de 900 de miliarde de dolari. Majorarea consumului este esenţială pentru bunul mers al economiei americane în condiţiile în care aceasta componentă reprezintă aproape 70% din economie.

Majoritatea economiştilor şi-au majorat prognozele de creştere a PIB pentru Statele Unite în urma raportului privind vânzările cu amănuntul. Un exemplu este banca americană Goldman Sachs, care estimează mai nou o creştere anuală a PIB de 6% în 2021 pentru economia americană, o rată a şomajului în scădere la 4,1% în finele anului (de la peste 6% în prezent) şi o inflaţie de 1,85% tot la finele lui 2021. Banca Morgan Stanley şi-a majorat de asemenea recent prognoza de la +3,6% la +7,5% (!).

Pachetul fiscal aprobat în finalul lui decembrie de factorii de decizie de la Washington a extins de asemenea ajutoarele de şomaj săptămânale adoptate în debutul crizei sanitare şi economice Covid.

Datele statistice privind vânzările cu amănuntul se adaugă altor date publicate recent care arată o îmbunătăţire a condiţiilor economice după încetinirea din finalul anului trecut. Piaţa muncii este însă încă sub nivelul din primăvara lui 2020, când a lovit în mod serios pandemia şi criza economică: numărul americanilor fără un loc de muncă ca urmare a crizei este încă de peste 10 milioane.

Sprijin adiţional pentru economie este aşteptat din partea administraţiei noului preşedinte Joe Biden. Acesta a propus deja un nou pachet fiscal de 1,9 trilioane de dolari, pachet care este aşteptat să fie aprobat în luna martie şi care este estimat de FMI să aducă un plus de 5% la PIB-ul SUA pe parcursul următorilor trei ani. Acesta ar putea include şi o majorare a salariului minim orar de la 7,25 de dolari la 15 dolari, dublare care ar urma să se facă gradual, până în 2025. Totodată, Washington Post scria la finele săptămânii trecute că noua administraţie americană pregăteşte un al doilea pachet de investiţii publice în infrastructură şi energie verde în valoare de alte 3 trilioane de dolari.

Activitatea economică accelerează în februarie

Activitatea economică în Statele Unite a accelerat în februarie, economia crescând cu cel mai bun ritm din ultimii aproape şase ani, potrivit indicatorilor preliminari publicaţi de IHS Markit. Sectorul de servicii a înregistrat cea mai rapidă expansiune din ultimele 71 de luni, indicând că economia continuă să facă progrese pentru a completa revenirea din recesiunea Covid-19.

Atât PMI-ul pentru industrie (58,5 puncte în februarie de la 59,2 puncte în ianuarie) cât şi cel pentru sectorul de servicii (58,9 puncte, în creştere de la 58,3 puncte) au venit peste aşteptări.

Astfel, PMI-ul compozit a înregistrat un maxim al ultimelor 71 de luni de 58,8 puncte, în creştere uşoară de la 58,7 puncte în ianuarie. Indicatorii PMI de vineri indică accelerarea activităţii economice în sectorul de servicii, cel mai lovit de criza economică şi sanitară Covid-19, în condiţiile relaxării parţiale a restricţiilor. Companiile din servicii au înregistrat o creştere a afacerilor noi, în special din partea clienţilor domestici, în timp ce exportul de servicii a scăzut în februarie.

Creşterea puţin mai lentă din sectorul manufacturier american comparativ cu luna ianuarie a fost pusă de manageri pe seama vremii extreme nefavorabile şi pe existenţa unor probleme în furnizarea cu input-uri - întârzierile furnizorilor au atins un maxim istoric. Preţurile input-urilor au crescut puternic, cu cel mai rapid ritm din 2009, atât în industrie cât şi în servicii, pe fondul cererii foarte mari comparativ cu oferta. Drept consecinţă, firmele şi-au majorat masiv preţurile de vânzare, cu cea mai mare rată din octombrie 2009, inflaţia producătorilor fiind transmisă în mare parte consumatorilor.

Cu toate acestea firmele nu au angajat foarte mult personal suplimentar, potrivit sondajului Markit, care notează că cel puţin în servicii firmele s-au concentrat pe modalităţi prin care să reducă costurile. Un alt motiv pentru faptul că firmele nu au făcut angajări noi în număr mare este incertitudinea cu privire la perspectiva economică în contextul pandemic. Încrederea managerilor a rămas însă la niveluri ridicate, furnizorii de servicii având aşteptări ceva mai slabe. (M.G.)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4065
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6478
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.0612

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro