Cristian David propune înfiinţare unui corp electoral permanent

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 12 septembrie 2008

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va înfiinţa un corp electoral permanent cu atribuţii în pregătirea şi organizarea ciclurilor electorale, a anunţat, ieri, la Neptun, ministrul Cristian David, în urma unor dezbaterii cu prefecţii.

"Pregătirile pentru această nouă soluţie organizatorică vor începe imediat după alegerile parlamentare de anul acesta şi noua structură va fi funcţională, cu siguranţă, pentru alegerile europene şi prezidenţiale de anul viitor", a explicat Cristian David.

Ministrul a mai precizat că temele abordate la întâlnirea cu prefecţii aumai fost cele legate de pregătirea noului an şcolar, stadiul reconstrucţiei caselor afectate de inundaţiile din acest an, pregătirea administraţiilor judeţene pentru sezonul rece şi evaluarea disponibilităţilor de utilaje pentru întreţinerea drumurilor şi deszăpezirea localităţilor, precum şi pregătirea pentru alegerile parlamentare.

"Este necesară stabilirea unei relaţii armonioase de cooperare între prefecturi, primării şi instituţiile deconcentrate pentru elaborarea de proiecte şi derularea de programe europene pentru dezvoltarea comunităţilor locale şi valorificarea resurselor naturale, materiale şi umane", a susţinut David.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb