CRISTIAN POPA, BNR: ''Intrarea în plată a pensiilor majorate cu 40% şi a altor cheltueili fără susţinere ar duce deficitul la 11%''

G.U.
Bănci-Asigurări / 24 septembrie 2020

''Intrarea în plată a pensiilor majorate cu 40% şi a altor cheltueili fără susţinere ar duce deficitul la 11%''

Intrarea în plată a pensiilor majorate cu 40%, dar şi a altor cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%, a declarat, astăzi, în cadrul Summitului Administratorilor de Fonduri din România, Cristian I. Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţional a României (BNR).

"Ne jucăm cu focul şi acum deja iese fum. Cred că începe să se vadă flacăra focului şi cred că începem să ne ardem puţin la degete şi mă refer aici la subiectul deficitului public. Spun asta pentru că simt că este de datoria mea să spun, pentru că mandatul meu îmi permite, îmi oferă şi chiar îmi cere să fiu independent şi, până la urmă, să apăr stabilitatea pieţelor financiare. Eu cred, sincer, că deficitul este elefantul din camera cu porţelanuri în această perioadă. Intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40%, dar şi alte cheltuieli care nu au susţinere bugetară, ar putea duce la un deficit bugetar de 11%. Este o cifră avansată de un grup de experţi din Banca Centrală, este un record absolut şi într-un context pandemic şi, desigur, este complet nesustenabil (...) Există şi riscul agenţiilor de rating care ar putea să aştepte să vadă legea promulgată (de majorare a pensiilor cu 40%, n.r.) înainte de a lua o decizie în ceea ce ne priveşte, de a ne coborî la statutul de nerecomandabil investiţiilor sau nu. S-ar putea să nu aibă răbdare. Cred că indisciplina fiscală pe care am arătat-o în ultimii ani nu ne ajută, iar toate cele trei agenţii vor face un review la final de an. Eu cred că dacă va fi promulgată legea pensiilor vom fi downgradaţi, ne-au spus-o chiar şi ei, public", a avertizat Popa.

Oficialul BNR a subliniat, totodată, că, deşi deficitul bugetar a crescut în toate ţările, diferenţa faţă de România este că acestea nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an.

"Sunt de acord că deficitul bugetar a crescut peste tot în această perioadă, dar nu la un nivel extrem de ridicat, cel puţin nu comparabil cu al nostru şi nu cu cheltuieli care nu pot fi reduse. Majoritatea ţărilor au făcut cheltuieli temporare pentru sănătate, pentru măsuri de redresare economică, însă nu s-au angajat la cheltuieli permanente, repetate an de an pe care poate nu şi le-ar permite nici în anii ce vin. Cred că aceasta este marea diferenţă. Cred că măsurile vor împovăra semnificativ şi grav bugetul ţării. Nu trebuie să uităm că am intrat în pandemie cu cel mai mare deficit din Europa, peste limita impusă de Comisia Europeană, şi eram deja în procedură de deficit excesiv. În martie - aprilie am avansat ideea unui deficit cu două cifre şi la acea vreme părea o exagerare. Pare că vom avea un deficit cu două cifre... Chiar şi 10% este mult, iar problema în sine este viitorul până la urmă, pentru că deficitul va fi foarte mare şi în anii ce vin, reducerea lui va fi foarte grea. Gradul de îndatorare a ţării se află pe o pantă puternic ascendentă", a punctat Popa.

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, 22 septembrie, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, cu 242 voturi 'pentru', 147 'împotrivă' şi 11 abţineri, abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România a organizat, pe 23 şi 24 septembrie, a doua ediţie a Summitului Administratorilor de Fonduri din România, eveniment ce a reunit companii de top din industria de asset management, precum şi instituţii, autorităţi şi organizaţii reprezentative la nivel local şi internaţional.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. deficitul a fost creat pina la plata pensiilor , si mai cred , ca la , cat de mult ii urasc pe romani , pdl si johanis , l-au facut intentionat sa nu fie platite drepturile oamenilor si sa-i tina in saracie . altfel cum se explica imprumuturile despre care nu se stie nimic , la dobanzi mai mari decat cere banca , sau plata in avans pentru rachete si pentru fantomele covidului ?

    1. Eu cetățean român cred că PSD este dus cu pluta ei au creat acest haos în România trebuie refăcut din temelii să fie credibil.

      pdl a bagat Romania in faliment ! imprumuturile si cheltuielile fara cap au fost facute de pdl . odata cu venirea lor au venit toate belelele !

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb