CRISTINA POCORA, DEPUTAT PNL: Reglementarea salarizării sistemului bugetar, lipsită de realism şi viziune economică

C.C.
Ziarul BURSA #Politică / 24 aprilie 2009

Încercarea actualului Guvern de a reglementa sistemul bugetar este lipsită de realism şi viziune economică, consideră deputatul PNL, Cris­tina Pocora.

În opinia sa, cel mai irealist dintre principiile care vor sta la baza noii legi a salariilor pentru bugetari este stabilirea, în următorii trei ani, a raportului de 1/15 între cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistem.

Cristina Pocora a explicat: "Atâta vreme cât statul măreşte de cinci ori salariul în sistemul public neproductiv, bazându-se pe contribuţiile celor care lucrează în mediul privat aflat în suferinţă din cauza crizei economice, ne aşteptăm la o explozie a inflaţiei în următorii ani. Şomajul şi pensionarea forţată sunt două variante pe care minis­trul Muncii admitea public că Guvernul le-a luat în calcul pentru a-şi îndeplini vi­ziunile".

În plus, conform spuselor sale, "câtă vreme salariul minim în sistemul de stat va creşte spre 1.500-1.600 de lei, întreprinzătorii privaţi vor fi şi ei obligaţi să crească salariile, chiar dacă performanţele economice nu le permit să facă acest lucru".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5713
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6630
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1754
Gram de aur (XAU)Gram de aur592.7065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb