CRISTINA PRUNĂ, USR: "Patru măsuri urgente pentru a ne asigura aprovizionarea cu gaze la iarnă"

G.D.
Politică / 18 iulie

"Patru măsuri urgente pentru a ne asigura aprovizionarea cu gaze la iarnă"

Cristina Prună, deputat USR şi vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, atrage atenţia asupra lipsei de soluţii şi de acţiune a Guvernului Ciucă, în condiţiile în care criza energetică se apropie de punctul culminant, iar Rusia a redus deja semnificativ livrările de gaz către principalele pieţe europene. Mai mult, Cristina Prună detaliază cele patru măsuri urgente pe care Guvernul ar trebui să le adopte pentru ca România să aibă gazul necesar la iarnă, transmite USR.

"Liderii coaliţiei PSD-PNL se întrec în declaraţii la televizor şi ne spun să dormim liniştiţi pentru că totul merge bine. Vedem exact aceeaşi atitudine ca în criza economică din 2008. În tot acest timp, mai multe state UE, inclusiv Franţa şi Germania, se pregătesc pentru a face faţă unui scenariu extrem, de întrerupere totală a aprovizionării cu gaze din Rusia. Alte state prevăd măsuri radicale pentru scăderea consumului de gaze atât la nivelul industriei şi al populaţiei, cât şi la nivelul instituţiilor publice", precizează Cristina Prună.

După plafonările de preţuri la energie şi gaze, guvernul PSD-PNL dă senzaţia că lucrurile s-au rezolvat. Problema este, însă, mult mai profundă şi există riscul ca, din pricina lipsei de soluţii la ce va urma, actuala guvernare să pună lacătul şi pe industria românească.

"Ministrul Virgil Popescu şomează de aproape 3 ani. Ne arată o dată în plus că este un ministru care nu are soluţii. În condiţiile în care toată Europa se pregăteşte pentru la iarnă, Virgil Popescu nu ne spune nici o măsură reală pe care urmează să o ia. Ne dorim ca România să treacă cu bine această iarnă şi de aceea venim cu propuneri concrete", declară deputata USR Cristina Prună.

Prima măsură propusă de USR, care ar trebui să fie adoptată de urgenţă, constă în instituirea unui program de reducere a consumului de gaze şi de electricitate în instituţiile publice, lucru pe care şi Comisia Europeană îl recomandă statelor membre.

"Propunem ca acest program să se desfăşoare etapizat. Luna aceasta ministerul Dezvoltării şi ministerul Energiei ar trebui să centralizeze datele de consum ale tuturor instituţiilor publice la nivel de UAT pentru ultimii 5 ani şi să întocmească planuri de măsuri pentru diminuarea risipei. În luna august, ministerul Energiei ar trebui să emită un OUG care să conţină parametrii de funcţionare pentru instituţiile publice în funcţie de suprafaţă, specificaţii tehnice ale echipamentelor de încălzire/răcire etc.", precizează Cristina Prună.

A doua măsură vizează eficientizarea consumului industrial de energie şi gaze.

"Propunem lansarea programelor de eficienţă energetică din bani europeni şi suplimentarea bugetului pentru schema de finanţare din PNRR elaborată de Ministerul Energiei, de la 64 milioane de euro la 150 milioane de euro, prin transferul sumelor necheltuite de Guvern în cadrul altor programe de finanţare (de exemplu, Electric-Up). De asemenea, este necesar ca Guvernul să stimuleze companiile care îşi reduc intensitatea energetică cu mai mult de 30%, oferindu-le reduceri graduale de taxe", explică deputata USR.

A treia măsură are ca scop încurajarea măsurilor de eficienţă energetică şi prosumatorii.

"Guvernul ar trebui să adopte cu prioritate proiectul USR de reducere a TVA la 5% pentru achiziţia de pompe de căldură, panouri fotovoltaice şi panouri solare. Mai mult decât atât, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) trebuie să deblocheze rapid programul Casa Verde Fotovoltaice, pentru ca şi mai mulţi români să aibă acces la finanţare pentru instalarea de panouri fotovoltaice. În momentul acesta, AFM stă pe miliarde de euro încasaţi din taxele pe poluare care ar putea încuraja producţia de energie la nivelul gospodăriilor, iar noi importăm energie electrică", declară deputata USR.

Nu în ultimul rând, trebuie să ne asigurăm din timp alternative la gazul rusesc.

"Ministerul Energiei trebuie să încurajeze furnizorii, mai ales pe cei de gaze naturale, să asigure livrarea de gaze, în primul rând către populaţie, prin achiziţii de la producătorii locali sau din import. Inaugurarea interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB) permite o rută alternativă de import care ar putea aduce inclusiv gaz natural lichefiat (GNL) în România. Situaţia geopolitică se precipită, iar preţurile vor creşte din ce în ce mai mult, sprijinite şi de politica dezastruoasă de plafonare impusă de Guvern şi de lipsa de interes pentru supravieţuirea sectorul energetic din punct de vedere financiar", concluzionează Cristina Prună.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Este necesara o campanie de educare a simtului civic la romani pentru stoparea risipei de orice fel.

    Pentru ei statul este o persoana venita de pe Marte sa isi puna banii fara numar la dispozitia noastra si nu un administrator al contributiilor noastre. Orice cheltuiala inutila pe seama statului este de fapt o risipa a taxelor si impozitelor platite de noi. Familia, scoala si statul nu fac nicio educatie in acest sens. Stoparea risipei poate compensa in sensul anularii ei o majorare de taxe.  

    1. Educație ca pe vremea comunismului. Prețul corect elimină risipa în mod natural fără a fi nevoie de propagandă ineptă sau educație civică.

    Analfabeții economici de la USR lovesc din nou. Asta după ce au fost artizanii liberalizării care-a triplat prețul energiei și al gazului. După ce-au pus umărul la închiderea centralelor pe cărbune.

    Prima măsură REALĂ și UTILĂ e BLOCAREA ORICĂROR exporturi de gaz natural. România produce 90% din ceea ce consumă. Fără export de gaz, activitatea atât a agenților economici cât și a persoanelor fizice s-ar realiza fără mari probleme. Oricum, prețul deja prohibitiv DEJA scade consumul de gaz. Ca atare e posibil ca anul următor să fim aproape autosuficienți. Evident ... dacă slugăii de la București (împreună cu ticăloșii de la USR) nu exportă altora gazul românesc.... Dacă-l exportă atunci se va muri de frig ... așa în stil euro-atlantic soroșisto-userist. 

    1. Germania detine tehnologia de transformare a carbunelui in petrol si gaze...

      Prostule!

      Este deținută de toată lumea și petrochimia. 

      Dar, cu ce cost? 

      Poți obține gaze ptr a arde în centrale electrice din deșeuri de plastic. Cu ce cost?

      Analfabeți economici! 

    Tehnologia Keshe reduce cu 30-50% consumul de energie electrica...

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0469
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6367
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro