"Criza actuală va afecta circa un an şi jumătate sectorul mobilei"

A consemnat EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 29 iunie 2020

Iuliu Moldoveanu

Iuliu Moldoveanu

(Interviu cu Iuliu Moldoveanu, preşedintele Asociaţiei Clubul Român de Mobilă)

"Producătorii de mobilier vor avea scăderi de 10-25% din cifra de afaceri"

"Această criză va fi mai lungă decât ne imaginaserăm noi, o să trăim cu ea şi o să facem lucruri diferite, schimbate în totalitate de ceea ce ne imaginaserăm până acum"

"Foarte multe companii mici vor dispărea şi vom asista la destul de multe fuziuni"

Reporter: În ce situaţie se află industria mobilei, ca urmare a măsurilor adoptate de autorităţi în vederea combaterii coronavirusului?

Iuliu Moldoveanu: M-am întâlnit recent cu reprezenţi din indutrie şi au avut mai multe tipuri de întrebări, printre care: Cât ar dura această criză şi care ar fi impactul negativ pe care îl generează din punct de vedere al scăderilor anuale faţă de cifra de afaceri de anul trecut? Sunt mai multe tipuri de răspunsuri pe tema aceasta. Cu toate că unii sunt foarte optimişti şi consideră că în două-trei luni va trece totul şi vom merge mai departe, alţii, însă, care sunt mai precauţi, şi care, după părerea mea, au dreptate, consideră că această criză va dura circa un an şi jumătate şi va avea un impact între 10% şi 25% în cifra de afaceri, ceea ce mi se pare destul de problematic pentru multe dintre companii, care abia începuseră să îşi revină. Sunt situaţii în care mare parte dintre proiecte au fost suspendate şi unele chiar anulate. Sunt foarte multe contracte suspendate şi foarte multe probleme cu cash-flow-ul, nu se mai ţine cont de înţelegerile anterioare, mai ales în ceea ce priveşte termenele de plată, ceea ce duce la deficite majore.

Reporter: Ce strategie va trebui să adopte producătorii ca să se adapteze noilor condiţii?

Iuliu Moldoveanu: Această criză va fi mai lungă decât ne imaginaserăm noi. O să trăim cu ea şi o să facem lucruri diferite, schimbate în totalitate de ceea ce ne imaginaserăm până acum. Tot ceea ce gândiserăm noi despre mobilier, în contextul distanţării sociale pică. Mobilierul de office, de HoReCa se schimbă din punct de vedere constructiv şi conceptual. Vor rămâne detaliile de bază, dar vor fi adăugate diverse alte elemente - de la panouri izolatoare, până la birouri pe care o să le aşezăm astfel încât să nu punem în pericol sănătatea colegilor. Nici noi nu ştim exact ce va urma, încă studiem situaţia.

Vor fi, însă, şi câteva oportunităţi. Sunt companii care au făcut reconversie tehnolgică - au început să producă măşti, echipamente de protecţie, biocide, dar acestea sunt temporare, de sezon.

Reporter: Ce scăderi au fost înregistrate în sector?

Iuliu Moldoveanu: Nu am cifre legate de cât au scăzut afacerile în ultimele luni. Dar pot veni cu un exemplu - noi avem o flotă auto care consumă circa 200.000 de litri de combustibil lunar. În martie, a avut un consum de 160.000 de litri, iar în aprilie - de numai 95.000. Dacă a scăzut la jumătate zona de trans­port şi extrapolăm aceste scăderi în producţie, atunci ajungem la o scădere de 25%-30% în lunile respective.

Ce este mai greu de digerat este reacţia partenerilor străini, care acum au sus­pendat cam tot, inclusiv discuţiile pe care le aveam în derulare.

Reporter: Dar în această perioadă, oamenii au cumpărat online...

Iuliu Moldoveanu: Este clar că platformele de vânzare online au avut o creştere - mică -, dar în general mobilierul este personalizat, indiferent că vorbim de mobilier pentru birouri sau pentru casă. Ceea ce poţi pune pe platformele online sunt produse de sine stătătoare - de la comode până la paturi, de la corpuri mobile până la un simplu birou. Majoritatea îşi doresc mobilier adecvat spaţiului în care locuiesc sau lucrează, iar acest lucru este foarte dificil de realizat în actualele condiţii.

La ce se va ajunge? Foarte multe companii mici vor dispărea şi vom asista la destul de multe fuziuni. Se vor uni companii mici cu anumite nevoi, pentru a putea face mai multe proiecte împreună şi pentru a avea piaţă de desfacere. Unii dintre ei au producţii mai bune, alţii au piaţă de desfacere şi ar trebui să îşi uneas­că forţele ca să poată trece mai uşor peste criză. IMM Invest cred că va avea o pondere destul de bună în sprijinirea companiilor cu probleme.

Reporter: Cum au evoluat preţurile produselor de mobilier?

Iuliu Moldoveanu: Salariile au scăzut, oamenii sunt foarte speriaţi şi se retrag efectiv, dar preţurile nu au scăzut, pentru că nu aici era problema. Preţurile nici nu vor scădea, pentru că nu preţurile au pus proiectele pe butuci. Altele sunt problemele cu care se confruntă producătprii. Această criză a venit brusc, nu exista vreun colac de salvare care să ajute companiile din domeniu. Avem o problemă în urma faptului că târgurile şi misiunile economice din acest an s-au anulat. S-ar putea ca târgul din toamnă BIFE Sim să se organizeze, dar nimic nu este sigur. S-a anulat târgul de la Milano, târguri regionale, târgul de design etc..

Rămân la varianta la care producătorii vor fi obligaţi să găsească soluţii nu neapărat de adaptare a mobilierului la noile cerinţe, ci mai degrabă să găsească înţelegere la clienţii actuali şi viitori că pot face mobilier şi pot livra în condiţii de siguranţă.

Mai este o problemă legată de deplasare. Sunt producători români care au contracte în afară şi nu pot trimite oameni la măsurători, la montaj dacă îi trimit cu un decalaj de două săptămâni de stat în carantină. Nu toţi producătorii români îşi permit să trimită angajaţi în alte ţări care să stea în carantină două săptămâni. De asemenea, showroom-urile de mobilier sunt acum aproape goale, nu intră nimeni să viziteze şi, în aceste condiţii, nu pot prelua comenzi.

Reporter: Muncitorii veniţi acasă din străinătate vor rezolva problema crizei de muncă din domeniu?

Iuliu Moldoveanu: Se estimase că s-au întors circa 300.000 de muncitori în România. Dar mare parte nu sunt muncitori calificaţi pentru industria de mobilă, pentru că majoritatea au lucrat în construcţii sau agricultură. Iar pe lângă lipsa de personal, probleme de chas-flow, deficitul de comenzi, ne confruntăm şi cu o lipsă de credibilitate în guvernanţi, din ce în ce mai mare. Peste toate acestea a venit brusc această criză, care va dura circa un an şi jumătate

Reporter: Mulţumesc!

(Interviu preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb