Crize, conflice şi infrastructuri critice

Ideea că lumea hipertehnologizată este vulnerabilă, ba chiar mai vulnerabilă de cît cea a epocii industrializării, a prins contur încet, doar pe măsură ce diferite evenimente neprevăzute şi cu mare impact disruptiv au năvălit peste ea. Ce faci atunci cînd lucrurile, sistemele, instituţiile pe care societăţile noastre contează, de la sine, încetează brusc, total sau parţial, să funcţioneze, sub impactul unui eveniment, tehnologic, social, militar, terorist sau al unei catastrofe naturale? Răspunsul la această întrebare a venit sub forma termenului de "infrastructuri critice". Un document al Comisiei Europene le defineşte astfel: "Infrastructurile critice se referă la acele obiective, reţele, servicii, active fizice şi mijloace informatice care, dacă sunt întrerupte sau distruse, vor avea un impact serios asupra sănătăţii, siguranţei, securităţii sau a bunăstării economice a cetăţenilor, sau asupra funcţionării efective a actului de guvernare din statele membre". Directiva Comisiei Europene menţionează că infrastructurile critice există în cadrul diferitelor sectoare ale economiei, inclusiv cel bancar şi financiar, transport şi distribuţie, energie, utilităţi, sănătate, asigurarea alimentară, comunicaţii şi servicii guvernamentale. Documentul european precizează şi sistemele de infrastructuri critice pentru care este necesar să se stabilească măsuri speciale de protecţie, de către toate statele Uniunii Europene:

a. instalaţii şi reţele din domeniul energiei, în special cele de producere a electricităţii, de petrol şi gaze, de stocaj şi rafinare, sisteme de transport şi distribuţie;

b. tehnologii de comunicaţii şi informaţii - telecomunicaţii, sisteme radiodifuziune, programe şi materiale informatice, inclusiv internet;

c.instituţii şi platforme care asigură sectorul financiar-bancar şi pieţele de valori şi investiţi;

platformele sistemului de sănătate - spitale, bănci de sînge, laboratoare şi produse farmaceutice de primă urgenţă, servicii de urgenţă, căutare şi salvare;

e. Mijloace de producţie, distribuţie pentru sectorul alimentar;

f. aprovizionare cu apă - rezerve, spaţii de stocare, tratare şi reţele de distribuţie asigurate;

g. transporturi feroviare, rutiere, aeriene, pe apă, cu instalaţiile aferente de utilizare;

h. produse periculoase chimice, biologice şi materiale şi deşeuri nucleare;

i. servicii speciale de administraţie locală şi centrală.

Pe scurt, capacitatea de supravieţuire a unei societăţi complex structurate depinde de capacitatea ei de a se organiza, din vreme, de a avea resurse şi soluţii de intervenţie eficiente, pentru a face faţă evenimentelor care-i pun în pericol infrastructurile critice.

Cît este de pregătită România pentru astfel de situaţii? Nu este greu de evaluat, dacă avem în vedere că majoritatea infrastructurilor pe care ne bizuim, abia dacă fac faţă situaţiilor curente de utilizare, ca să nu mai spunem nimic despre cele de criză. Cetăţenii ar trebui să ştie mai multe despre aceste lucruri, iar instituţiile responsabile sunt datoare să ne spună mai mult, oricît de greu le-ar fi. Este un drept al nostru şi o datorie a lor.