CU ACORDUL CONSILIULUI CONCURENŢEI Profi se extinde în Bucureşti

G.U.
Companii / 2 iunie 2021

Profi se extinde în Bucureşti

Zece noi magazine PROFI se deschid în curând în Bucureşti ca urmare a autorizării de către Consiliul Concurenţei a tranzacţiei prin care PROFI preia tot atâtea spaţii comerciale de la Pronto Mobile SRL, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Această nouă extindere amplifică rapida creştere a reţelei noastre," a declarat Pawel Musial, directorul general Profi. "Avem creşterea în sânge, este un element esenţial în strategia noastră."

"Ne bucurăm că putem încheia o afacere cu reţeaua cu cea mai mare dezvoltare din România ultimilor ani, reţea către care transferăm cele mai mari 10 dintre magazinele noastre, în care am investit multă muncă şi suflet", a declarat antreprenorul Gabriel Sandu în numele companiei Pronto Mobile SRL.

"Am satisfacţia că prin această tranzacţie excepţională care ne consolidează poziţia din Bucureşti reuşim să preluăm active ale unor antreprenori locali dinamici şi cu experienţă, ceea ce este o onoare deosebită" a spus la rândul său Gaetan Pacton, director de expansiune PROFI.

Cu aproape 1500 de magazine în mai bine de 600 de localităţi şi 24000 de angajaţi, Profi este retailerul modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb