CU TREI ZILE ÎNAINTE DE EXPIRAREA PLAFONĂRII TARIFELOR, DEPUTAŢII AU ADOPTAT LEGEA RCAMuntean: "Asigurătorii vor majora treptat preţul RCA, până la nivelul de suportabilitate"

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 mai 2017

Muntean: "Asigurătorii vor majora treptat preţul RCA, până la nivelul de suportabilitate"

Cornel Coca Constantinescu, ASF: "Legea RCA va elimina dezechilibrele din trecut"

Cristian Muntean, ASSAI: "Nu cred că vom asista la creşteri spectaculoase ale tarifelor RCA pe termen scurt, dar nu este exclus să ne trezim peste 8 luni de zile, că toată piaţa a majorat semnificativ tariful"

---------

Actualizare 21:19 Patronatele din transporturi: Creşterea preţurilor tarifelor RCA nu va fi justificată în niciun fel după expirarea perioadei de plafonare

Patronatele din transporturile rutiere consideră că noua lege RCA a fost adoptată pentru evitarea pe viitor a situaţiilor care au condus la explozia tarifelor RCA şi susţin că, după expirarea perioadei de plafonare, creşterea preţurilor acestor tarife "nu va fi justificată în niciun fel".

Într-un comunicat de presă al UNTRR, trimis Redacţiei, se arată: "Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, COTAR, APTE 2002, APULUM, ARTRI salută promptitudinea comisiilor din Camera Deputaţilor, a Parlamentului precum şi sprijinul Guvernului, prin ministerele de resort, pentru deschiderea manifestată în discuţiile privind adoptarea amendamentelor aduse de transportatorii rutieri la noua lege RCA. Noua lege RCA a fost adoptată pentru evitarea pe viitor a situaţiilor care au condus la explozia tarifelor RCA, fapt care a determinat plafonarea acestora pe ultimele şase luni. Totodată, patronatele din transporturile rutiere îşi exprimă convingerea că, după expirarea perioadei de plafonare a tarifelor RCA, nu va fi justificată în niciun fel creşterea preţurilor, întrucât tarifele plafonate au fost calculate conform formulei şi datelor statistice cuprinse în noua lege, iar asigurătorii au înregistrat profit pe segmentul RCA pe perioada plafonării".

De asemenea, patronatele din transporturi solicită Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) atât urgentarea stabilirii normelor pentru noua lege RCA, cu participarea tuturor patronatelor interesate, cât şi ca noile norme să fie elaborate în spiritul legii şi al intereselor asiguraţilor pentru evitarea pe viitor a derapajelor care au condus la blocarea pieţei.

(S.A.)

-------------

Actualizare 14:05 UNSAR: "Noua lege RCA prezintă în continuare riscuri majore pentru piaţa de asigurări"

Limitarea la 25% a cheltuielilor administrative şi de vânzarea în cazul asigurării auto obligatorii RCA, măsură prevăzută în proiectul legii RCA, încalcă directivele europene, creează un risc de infringement pentru ţara noastră şi pune presiune pe calitatea serviciilor oferite de asigurători, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), trimis Redacţiei.

Asociaţia precizează: "UNSAR salută adoptarea proiectului de lege RCA de către Parlamentul României, moment care pune capăt unei perioade în care piaţa de asigurări RCA a funcţionat defectuos şi ale cărei urmări nu vor putea fi cuantificate mai devreme de un an, ţinând cont de specificul acestei linii de business. În acelaşi timp, deşi scopul declarat al acestui demers legislativ a fost de a stabiliza piaţa şi de a-i asigura funcţionarea optimă, o serie de prevederi ale legii sunt contrare acestui obiectiv. La nivel european, legile care reglementează domeniul asigurării RCA sunt elaborate la nivel de principii, iar aspectele tehnice sunt detaliate în legislaţia secundară, prin normele elaborate de autoritatea de reglementare, însă în acest moment avem de-a face cu un proiect de lege stufos, care tinde să suprareglementeze piaţa. Mai mult, sunt atinse aspecte care ţin de modul de funcţionare a altor industrii - industria service-urilor auto şi industria de transporturi".

În ceea ce priveşte esenţa legii, principala critică pe care UNSAR o aduce este limitarea cheltuielilor de administrare şi de vânzare, inclusiv taxe ale companiilor de asigurare la 25%.

Reprezentanţii asigurătorilor subliniază: "Prin această formulare a articolului de lege, principiul plafonării este menţinut, o situaţie nemaiîntâlnită la nivelul Uniunii Europene, unde cheltuielile de adminstrare cad în sarcina fiecărui asigurător, principiile concurenţei ducând la ajustarea acestora în mod natural, aşa cum a fost de fapt şi cazul pieţei din România în ultimii ani. Aşa cum UNSAR a enunţat deja în nenumărate rânduri, orice plafonare, fie că vorbim de un nivel de 25%, fie că vorbim de un nivel de 90%, încalcă Directivele europene în domeniu, riscând în continuare infringementul pentru România. Mai mult decât atât, prevederea nu aduce beneficii reale pentru niciuna dintre părţile implicate, deoarece pune presiune asupra calităţii serviciilor oferite şi este extrem de dependentă de alte costuri asupra cărora asigurătorii nu deţin niciun control".

În plus, în momentul în care a fost stabilit acest cuantum, spun asigurătorii, nu a fost luat în calcul faptul că o parte importantă a acestui procent, aproximativ o treime, o reprezintă contributiile obligatorii, stabilite prin lege, pe care companiile de asigurare le plătesc către ASF, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul de Rezoluţie sau Biroul Asigurătorilor Auto din România, reprezentând în special contribuţii pentru protecţia păgubiţilor.

O altă prevedere care va duce la o creştere necontrolată a nivelului daunelor plătite de societăţile de asigurare, care se vor reflecta direct în prime, este modul în care se va realiza despăgubirea pentru reparaţia autovehiculelor avariate.

"Deşi în acest moment este cunoscut faptul că pe piaţă sunt service-uri auto care practică preţuri pentru manoperă şi piese mult peste costul oferit de reprezentanţele oficiale ale mărcilor auto, legea, aşa cum a fost votată de către Parlament, prevede că justificarea costurilor pentru reparaţia unui autovehicul poate fi făcută atât prin sisteme de evaluare specializate, cât şi prin documente emise în baza legii", se mai arată în comunicat.

UNSAR mai arată că, pe de o parte, sistemele de specialitate menţionate şi-au dovedit deja utilitatea în practică şi sunt utilizate deja atât de service-uri, cât şi de asigurători în mod frecvent pentru poliţele RCA şi Casco. Pe de altă parte, susţin asigurătorii, o formulare ambiguă cum este "documente emise în baza legii" oferă o breşă prin care reparatori de rea credinţă pot factura mult peste preţul pieţei pentru reparaţia unei maşini, abunzând practic de faptul că dauna este acoperită de un asigurator, şi fără ca legislaţia să îi impună cerinţe stricte în ceea ce priveşte justificarea acestor facturi.

Asociaţia concluzionează: "Considerăm această prevedere paradoxală, ţinând cont de faptul că legiuitorii au luat în calcul nevoia pieţei de predictibilitate în ceea ce priveşte daunele, introducând în lege sistemul tabelar pentru reglementarea despăgubirilor pentru daune morale asociate vătămărilor corporale. Scopul introducerii în lege a acestui sistem cu puncte traumatologice realizat de specialişti în medicină legală, aşa cum a fost adoptat de către Parlament, a fost în primul rând asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru persoanele prejudiciate, acesta având un efect direct în scăderea costurilor legate de instrumentarea daunelor şi a costurilor de reasigurare, reducând presiunea exercitată în acest moment asupra primelor RCA. Nu în ultimul rând, este imperativ ca tarifele de referinţă prevăzute în acest act normativ să nu dea naştere, în cele din urmă, prin intermediul legislaţiei secundare, unei noi forme de plafonare a tarifelor RCA care ar conduce la destabilizarea acestui segment pe termen lung şi cu efecte imprevizibile. Având în vedere aspectele menţionate, UNSAR consideră că, în forma adoptată, noua lege răspunde doar parţial obiectivelor asumate la începutul acestui demers legislativ, şi anume acela de maturizare a pieţei si conferirea de sustenabilitate. Astfel, o reevaluare a unora dintre prevederile cuprinse în lege se impune, cu siguranţă, în perioada următoare".

Înfiinţată în 1994, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă un număr de 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni - Insurance Europe.

(S.A.)

------------

Actualizare 13:34 ASF anunţă tarifele de referinţă pentru piaţa RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat astăzi tarifele de referinţă pentru poliţele RCA, conform prevederilor OUG nr. 54/2016 şi a normei privind metodologia de calcul a acestora, precizează un comunicat de presă remis Redacţiei.

În acest fel se stabileşte un reper pentru tarifele de primă aferente poliţelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atât de către consumatori, care vor avea astfel la îndemână un instrument de comparaţie pentru ofertele societăţilor de asigurare, cât şi de către asigurătorii care doresc să intre pe piaţa RCA sau de către alte părţi interesate.

Publicarea tarifelor de referinţă contribuie semnificativ la creşterea transparenţei privind accesul la informaţiile esenţiale, informarea corespunzătoare a consumatorilor şi diseminarea de informaţii corecte şi complete.

Tarifele de referinţă au un caracter orientativ şi sunt calculate pe baza datelor cu privire la poliţe (perioada 2012-2016) şi la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizaţi să practice RCA la data 31.12.2016.

Tarifele de referinţă sunt structurate în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) şi de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcţie de categoria vehiculului.

Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).

Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

Datele statistice utilizate în calculul tarifului de primă de referinţă nu arată deviaţii semnificative în daunalitate, la nivel de piaţă, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu există premise de creştere a tarifelor pentru poliţele RCA.

(A.I.)

---

Parlamentul a adoptat, ieri, Legea RCA privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu trei zile înainte să expire plafonarea tarifelor, impusă, în urmă cu şase luni prin ordonanţă de urgenţă.

Textul de lege prevede că tariful de referinţă - prima de asigurare cu caracter orientativ determinată pe baza datelor statistice de la nivelul pieţei de asigurări RCA - va fi calculat pe baza unei formule. Tariful de referinţă se calculează semestrial, după o formulă, de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi se publică de ASF, au stabilit deputaţii.

Legea RCA a fost adoptată în forma finală şi va intra în vigoare la 30 de zile de la promulgare. ASF are la dispoziţie încă 30 de zile ca să finalizeze normele.

Până atunci, este încă în vigoare ordonanţa de urgenţă care a plafonat tarifele RCA, care face referire la tarife de referinţă, potrivit unor specialişti din piaţă. Astfel, după 19 mai, data expirării plafonării, ASF va publica tarifele de referinţă, cu rol orientativ pentru piaţă.

Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), este de părere că Legea RCA este departe de a fi perfectă însă, rezolvă multe probleme importante ale asiguraţilor.

Domnia sa ne-a spus: "Din punct de vedere al consumatorului este o lege bună, din punct de vedere al altor categorii, cum ar fi brokerii, este o lege care îi condamnă la dispariţie. Este foarte util că a fost introdusă în lege infracţiunea de a pune în circulaţie piese contrafăcute sau neomologate. Era necesară o astfel de completare, piaţa de reparaţii din România fiind invadată de astfel de piese.

De asemenea, din punct de vedere al costurilor RCA, eu consider că asigurătorii vor apela la o strategie des întâlnită în domenii sensibile cu clienţi captivi.

Firmele de asigurări vor prezenta după data de 19 mai oferte diversificate din punct de vedere al costurilor RCA.

Unele vor oferta în jurul tarifului de referinţă, altele vor veni cu valori duble în raport cu tariful de referinţă.

Asigurătorii nu vor face altceva decât să sondeze piaţa şi reacţia asiguraţilor, pentru a putea identifica nivelul maxim de suportabilitate al consumatorilor.

O dată identificat acest nivel maxim de suportabilitate al consumatorilor, asigurătorii vor majora treptat preţul RCA până la acel prag.

În concluzie, nu cred că vom asista la creşteri spectaculoase pe termen scurt, dar nu este exclus să ne trezim peste 8 luni de zile, că toată piaţă a majorat semnificativ tariful RCA, raportat la preţul de referinţă".

Cele mai importante modificări aduse de lege cadrului de funcţionare a pieţei asigurărilor obligatorii auto sunt: introducerea conceptului de tarif de referinţă şi formulă de calcul a acestuia, definirea categoriei clienţilor cu risc ridicat şi a modalităţilor de asigurare, explicitarea mecanismului decontării directe şi principiile de aplicare, potrivit ASF.

Cornel Coca Constantinescu, Prim-vicepreşedintele ASF, este de părere că implementarea măsurilor prevăzute în legea recent adoptată de Parlament va elimina fără îndoială dezechilibrele din trecut: "Vom urmări cu stricteţe evoluţia tarifelor primelor RCA în perioada următoare".

După promulgarea legii, ASF va emite reglementările necesare aplicării prevederilor legii.

Legea mai prevăde că, în calculul tarifului de primă, asiguratorii RCA pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienţi de majorare şi corecţie ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementări ale ASF, potrivit Agerpres.

Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus-malus sunt cele prevăzute în reglementările ASF. Clasa bonus-malus poate lua în calcul istoricul şoferului.

Asiguratorul are obligaţia să informeze asiguraţii cu privire la modul de calcul al primei de asigurare. Asiguratorii RCA şi intermediarii de asigurări RCA sunt obligaţi să informeze asiguraţii cu privire la încetarea contractului RCA şi la posibilitatea de reînnoire a acestuia cu 30 de zile înainte.

Personalul care efectuează constatarea daunelor este avizat de ASF. Un asigurat cu risc ridicat se poate adresa Biroului Asiguratorilor Auto din România (BAAR) pentru formularea unei oferte de asigurare, calcularea acesteia urmând să pornească de la tariful de referinţă.

Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze o cerere de despăgubire către asiguratorul RCA sau către propriul asigurator RCA în cazul decontării directe, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau către BAAR, în cazul producerii unui risc acoperit de acesta.

Proiectul introduce sistemul decontării directe între asiguratorii RCA. Potrivit amendamentelor, decontarea directă este aplicabilă la îndeplinirea condiţiilor referitoare la faptul că accidentele auto se produc pe teritoriul României, vehiculele implicate sunt înmatriculate în România, prejudiciile sunt exclusiv asupra vehiculelor şi ambele vehicule implicate au asigurare RCA valabilă.

Un amendament adoptat permite proprietarilor de maşini să obţină despăgubiri dacă îşi repară automobilul accidentat în orice service, în afara sistemelor de referinţă propuse iniţial de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

De asemenea, deputaţii au stabilit că utilizarea de piese contrafăcute în efectuarea de reparaţii auto a devenit infracţiune.

Allianz-Ţiriac: "Plafonarea tarifelor RCA nu a reprezentat soluţia care să rezolve problemele reale"

Plafonarea tarifelor RCA nu a reprezentat soluţia care să rezolve problemele reale, de fond, iar singurii beneficiari ai Hotărârii de Guvern privind limitarea preţurilor RCA sunt clienţii cu riscuri mari, potrivit reprezentanţilor Allianz Ţiriac.

Aceştia menţionează că informaţiile publice demonstrează faptul ca Hotărârea de Guvern emisă la finele anului trecut, prin care s-a impus un tarif maximal al RCA, a avut un impact pozitiv semnificativ asupra unei anumite categorii de clienţi, respectiv - transportatorii de marfă şi persoane şi un impact pozitiv relativ scăzut asupra posesorilor de autovehicule.

"Ieşirea din perioada celor 6 luni de plafonare este imperativă. Deşi 2016 ne-a apropiat de pierderi zero pe linia RCA, primul trimestru din 2017 relansează o nouă spirală de creştere a pierderilor pe această linie de business. Considerăm că o ieşire graduală din această perioadă este un semn de maturitate şi responsabilitate, însă lipsa unei soluţii pentru riscurile mari pe această linie de business menţin premisele unei noi escaladări", a afirmat Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac.

Conform statisticilor UNSAR, citate în comunicat, în 2016, valoarea daunelor plătite (+ rezerve de daune) pentru accidente petrecute în afara ţării a crescut, faţă de anul 2015, cu circa 130%, 76% din totalul despăgubirilor pentru accidentele produse în afara ţării fiind cauzate de către transportatori. Doar în primul trimestru al acestui an, valoarea daunelor plătite pentru vătămări corporale a crescut cu circa 68% faţă de acelaşi interval de timp al anului trecut, la un număr constant de dosare de daune, ceea ce arată faptul că severitatea cu care se produc daunele auto este din ce în ce mai puternică, se menţionează în comunicat.

ASF semnala, în cel mai recent comunicat, că dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale, în primul trimestru din 2017, a crescut cu 48%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

În 2016, numărul total al nemulţumirilor legate de asigurarea RCA a scăzut cu circa 7%, rămânând însă asigurarea cu cele mai multe reclamaţii înregistrate în ultimii ani, o situaţie care trebuie să-i preocupe pe toţi, asiguratori şi autorităţi.

Potrivit reprezentanţilor companiei de asigurări, singurii beneficiari ai Hotărârii de Guvern privind limitarea preţurilor RCA sunt clienţii cu riscuri mari care au avut această subvenţie temporară, iar această situaţie ar trebui să înceteze, deoarece într-o piaţă liberă, preţul este dat de dimensiunea riscului, iar riscul devine agravant, aşa cum statisticile o arată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro