CUBA: Autorităţile anunţă întreruperi de curent la Havana, din cauza crizei energetice

S.B.
Internaţional / 30 iulie 2022

Autorităţile anunţă întreruperi de curent la Havana, din cauza crizei energetice

Capitala cubaneză Havana va începe din august să întrerupă furnizarea energiei electrice, a anulat carnavalul şi va lua şi alte măsuri, în condiţiile în care criza energetică din ţară se agravează, informează Agerpres.

Havana, unde trăieşte o cincime din populaţia de 11,2 milioane a Cubei şi este centrul activităţii economice a ţării, a fost scutită până acum de întreruperile de electricitate de cel puţin patru ore pe zi, suportate deja de câteva luni în restul insulei.

Acestea au generat câteva proteste limitate pe plan local în cursul acestei veri, dar în iulie anul trecut au fost la originea unei manifestaţii fără precedent.

Potrivit cotidianului oficial al Partidului Comunist din capitală, Tribuna de la Habana, deocamdată în Havana curentul se va opri la orele prânzului, la fiecare trei zile.

Aceste întreruperi reflectă o adâncire a crizei economice începute după înăsprirea sancţiunilor SUA, în 2019, şi agravată de pandemia care a sufocat turismul, iar apoi şi de invazia din Ucraina, notează Reuters.

Creşterea preţurilor la alimente, combustibil şi transporturi a scos la iveală dependenţa Cubei de importuri, dar şi vulnerabilităţile sale, cum este infrastructura învechită. Economia ţării s-a contractat cu 10,9% în 2020 şi şi-a revenit cu doar 1,3% anul trecut.

Cubanezii se confruntă de peste doi ani cu lipsuri de alimente şi medicamente, pe lângă preţurile în creştere. Întreruperile de curent au intensificat nemulţumirile, contribuind la exodul a peste 150.000 de cubanezi, din octombrie, doar în SUA.

"Este momentul să ne arătăm solidari şi să contribuim, astfel ca restul Cubei să sufere mai puţin din cauza acestor întreruperi indezirabile", a declarat liderul Partidului Comunist din Havana, Antonio Torres, citat de Tribuna.

În schimb, Jorge Pinon, director al Programului de mediu şi energie pentru America latină şi Caraibe la Universitatea din Texas, a explicat pentru Reuters că întreruperile anunţate nu sunt un semn de solidaritate, ci "mai curând o necesitate, pentru a evita un posibil colaps total al sistemului".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb