Cumnata preşedintelui peruan s-a predat justiţiei în urma unor percheziţii la palatul prezidenţial şi locuinţa şefului statului

V.G.
Internaţional / 11 august

Cumnata preşedintelui peruan s-a predat justiţiei în urma unor percheziţii la palatul prezidenţial şi locuinţa şefului statului

Cumnata preşedintelui peruan Pedro Castillo, Yenifer Paredes, s-a predat justiţiei, în urma unor percheziţii - fără precedent în palatul prezidenţăial şi la domiciliul şefului statului - ale poliţiei care o căuta, a anunţat avocatul acesteia, relatează News.ro.

"Suntem în birourile parchetului", a confirmat avocatul Jose Dionisio la postul de radio RPP.

Sosirea lui Yenifer Paredes la parchet, care o caută cu privire la corupţie, "i-a surprins pe procurori", spune el.

Poliţia a percheziţionat cu câteva ore mai devreme, ieri, domiciliul preşedintelui peruan, a dezvăluit presa locală, în căutarea cumnatei acestuia.

Şeful statului peruan este vizat, la rândul său, în cinci anchete cu privire la corupţie, în dosare separate de cel al cumnatei sale.

Imagini difuzate de mai multe posturi de televiziune au surprins agenţi de poliţie intrând miercuri în domiciliul preşedintelui la Chugur, în regiunea Cajamarca, situată la 800 de kilometri nord de Lima.

Procuratura, contactată de AFP, nu a făcut niciun comentariu.

Pedro Castillo a declarat ieri, în timpul unui eveniment public, la Lima, că "ei tocmai au intrat în casa mea".

Nicio imagine nu a arătat o arestare a lui Yenifer Paredes, la plecarea agenţilor din locuinţa lui Pedro Castillo, ceea ce sugerează că cumnata preşedintelui nu se afla acolo.

Aceste descinderi ale poliţiei au avut loc la o zi după o descindere - fără precedent - a poliţiei, marţi, în incinta palatului prezidenţial, la Lima, în vederea unei arestări a lui Yenifer Paredes.

Curtea Superioară de Justiţie a autorizat marţi o cerere de percheziţie a procuraturii, deoarece Yenifer Paredes, care-i consideră pe Pedro Castillo şi pe soţia acestuia drept "părinţii" săi, a înscris trei adrese în documente oficiale.

Yenifer Paredes a fost citată la audieri la Ministerul Public şi să compară în faţa membrilor Comisie de Control a Parlamentului peruan la jumătatea lui iulie.

Preşedintele Castillo, care se află în post de un an, a denunţat marţi seara un "raid ilegal" care are scopul, în opinia sa, să-l îndepărteze de la putere, efectuat cu complicitatea opoziţiei de dreapta din Parlamentul unicameral.

"Azi, palatul Guvernului şi palatul prezidenţial au fost violate încă o dată printr-un raid ilegal aprobat de către un judecător în momentul în care se cere decăderea mea din drepturi pe o perioadă de cinci ani, pentru a priva poporul peruan de Guvernul său legitim", a denunţat Pedro Castillo, un fost profesor la ţară şi sindicalist, în vârstă de 52 de ani.

El a fost vizat în două tentative de destituire ale Parlamentului şi era creditat, într-un sondaj Ipsos, în iulie, cu 74% opinii defavorabile faţă de felul cum gestionează ţara, în care, în ultimul an, s-au succedat în funcţie trei premieri şi şapte miniştri de Interne.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

07 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9410
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0408
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0873
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6488
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.3997

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro