Curtea de Apel Bucureşti: Fraţii Godei rămân în arest preventiv

T.B.
Anticorupţie / 1 septembrie 2023

Curtea de Apel Bucureşti: Fraţii Godei rămân în arest preventiv

Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrânii erau cazaţi în condiţii groaznice, urmează să fie cercetat în continuare în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, contestaţia procurorilor DIICOT împotriva deciziei prin care a fost plasat în arest la domiciliu, relatează agerpres.ro.

"Admite contestaţia formulata de PICCJ - DIICOT Structura Centrală împotriva încheierii din data de 25 august pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia I Penală în dos 25401/3/2023. Desfiinţează în parte încheierea penală contestată numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Ştefan Cristian Godei, Daniel Godei şi Andrei Răzvan Ticu şi, pe fond, rejudecând: în baza art. 236 admite propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive a inculpaţilor Ştefan Cristian Godei, Daniel Godei şi Andrei Răzvan Ticu pentru o perioadă de 30 de zile începând cu 03 septembrie până la 02 octombrie inclusiv", potrivit minutei deciziei CAB.

Decizia este definitivă.

Tribunalul Bucureşti a respins săptămâna trecută, în primă instanţă, solicitarea anchetatorilor de prelungire a arestului preventiv şi a dispus înlocuirea măsurii cu cea a arestului la domiciliu.

Aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Potrivit DIICOT, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, victimele fiind supuse la tratamente inumane ori degradante, la acte de violenţă fizică, obligate la muncă neremunerată.

De asemenea, bătrânii nu primeau hrană suficientă şi adecvată nutriţional, tratament medical adecvat diagnosticului, nu li se asigura igiena celor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent fiind ţinuţi în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către aceştia a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

"Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi. (...) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: 'Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?", au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb