Curtea Europeană de Justiţie a început analiza programului de achiziţii al BCE

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 21 octombrie 2014

Curtea Europeană de Justiţie, instanţa supremă din UE, a început, ieri, analiza legalităţii programului de achiziţii de obligaţiuni lansat în urmă cu doi ani de Banca Centrală Europeană (BCE).

Acţiunea împotriva programului BCE, denumit Outright Monetary Transactions, a fost iniţiată de un grup de aproximativ 35.000 de cetăţeni germani care susţin că atunci când a început acest program de achiziţii de obligaţiuni, în 2012, BCE şi-a depăşit mandatul.

"Banca Centrală Europeană acţionează precum Comitetul Central. Comitetul Central s-a mutat de la Moscova la Frankfurt", a declarat Dietrich Murswiek, avocatul care îl reprezintă pe politicianul german conservator Peter Gauweiler, unul dintre reclamanţi.

Instanţa va examina dacă programul încalcă tratatele europene care împiedică finanţarea guvernelor, o politică ilegală, potrivit documentelor reclamanţilor. În schimb, avocatul BCE susţine că banca a fost nevoită să acţioneze într-o situaţie de urgenţă şi a făcut acest lucru fără să încalce legislaţia.

Decizia finală a Curţii nu este aşteptată mai devreme de vara anului viitor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6395
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1368
Gram de aur (XAU)Gram de aur634.6613

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb