DACIAN CIOLOŞ:Parlamentul, dizolvat dacă referendumul antiprezidenţial eşuează

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 2 noiembrie 2018

Preşedintele Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat că formaţiunea politică pe care o conduce doreşte modificarea Constituţiei cu privire la două aspecte.

Primul se referă la stabilirea, prin normele constituţionale, a unui număr fix de parlamentari, 300, care să nu mai poată fi modificat prin nicio lege, în funcţie de preferinţele oricărei coaliţii de guvernare sau oricărui partid aflat vremelnic la putere.

Cu privire la acest amendament constituţional, Cioloş susţine că România este obligată să modifice numărul de parlamentari ca urmare a referendumului din 2009, al cărui rezultat a fost validat de Curtea Constituţională. De asemenea, Curtea a decis că Parlamentul trebuie să rămână bicameral.

Conform rezultatului înregistrat la referendumul din 22 noiembrie 2009, la care au participat 9.320.240 de cetăţeni cu drept de vot, adică 50,95% din numărul total de alegători înscrişi pe liste, peste 88% dintre aceştia au votat pentru un Parlament cu doar 300 de membri.

Al doilea amendament se referă la dizolvarea automată a Parlamentului, în cazul în care procedura declanşată de Legislativ cu privire la suspendarea preşedintelui ţării este respinsă la referendum sau referendumul nu întruneşte cvorumul necesar pentru a fi validat.

Dacian Cioloş a menţionat: "Propunem introducerea acestor prevederi în Constituţie pentru a avea responsabilitatea acţiunilor, iar Parlamentul să nu poată să utilizeze suspendarea preşedintelui ca şantaj politic".

Până acum în ţara noastră au fost organizate două referendumuri de demitere a preşedintelui. Primul a avut loc în 19 mai 2007, când la urne s-au prezentat 8.135.272 de cetăţeni cu drept de vot (44,45% din totalul celor înscrişi pe liste), dintre care 74,48% au votat împotriva demiterii preşedintului Traian Băsescu. Al doilea referendum s-a desfăşurat în 29 iulie 2012, când, de asemenea, nu s-a atins pragul necesar de 50%+1 din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot pentru ca scrutinul şi rezultatul său să fie validate de CCR. În 2012, s-au prezentat la urne doar 46,24% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot, dintre care 87,52% au votat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro