Daimler nu exclude o colaborare cu Tesla

V.D.
Companii / 29 octombrie 2018

Daimler nu exclude o colaborare cu Tesla

Daimler nu exclude o colaborare cu Tesla, în viitor, chiar dacă grupul german de automobile de lux şi-a vândut participa deţinută la producătorul american de vehicule electrice, a declarat directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, unei publicaţii poloneze, transmite Reuters.

Dieter Zetsche a spus publicaţiei Rzeczpospolita că după vânzarea acţiunilor Tesla a regretat acest lucru şi că nu exclude o cooperare în viitor cu compania americană.

Producătorul de automobile Mercedes-Benz, cu sediul în Stuttgart, a vândut participaţia de 4% deţinută la Tesla în anul 2014. Luna trecută, Daimler a prezentat un SUV electric, un concurent al vehiculelor Tesla, care a dominat piaţa de automobile electrice premium, aflată în dezvoltare rapidă.

Zetsche, care va renunţa la postul său în una mai a anului 2019, a spus că nu vede niciun motiv pentru care Daimler să nu poată să cumpere din nou acţiuni Tesla.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb