DAN AIR lansează zboruri directe din Bacău către Paris şi Dortmund

F.D.
Companii / 20 mai

DAN AIR lansează zboruri directe din Bacău către Paris şi Dortmund

DAN AIR a lansat oficial orarul de iarnă al zborurilor şi introduce noi destinaţii de pe Aeroportul Internaţional "George Enescu" din Bacău. DAN AIR va opera zboruri regulate directe, din Bacău, către Paris şi Dortmund. Cursele către cele două noi oraşe vor fi operate exclusiv de DAN AIR începând cu data de 16 decembrie, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, noul program de iarnă cuprinde frecvenţe crescute către destinaţiile deja existente (Bruxelles, Londra, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool, Madrid, Bologna şi Milano). Odată cu orarul de iarnă, pasagerii vor avea parte de bilete mai accesibile şi flexibilitate în planificarea călătoriilor.

"Continuăm să ne dezvoltăm activitatea la Bacău şi ne bucurăm că putem să le oferim pasagerilor din regiunea Moldovei şi mai multe destinaţii operate exclusiv de către noi pentru vacanţe sau pentru a-şi vizita familiile. Paris a fost unul dintre oraşele de solicitate de pasageri, la fel şi Dortmund, mai ales că în Germania există o comunitate mare de români. Cel de-al doilea avion pe care l-am alocat operaţiunilor regulate de la Bacău ne permite practic să zburăm cu frecvenţe crescute pe toate rutele cerute de pasageri. Prin diversificarea oraşelor, ne dorim să contribuim şi la creşterea atractivităţii şi a traficului de pasageri pe Aeroportul Internaţional "George Enescu" din Bacău.", a declarat CEO-ul companiei DAN AIR, Matt Ian DAVID.

Programul zborurilor între 27 octombrie şi 15 decembrie

Bacău - Bruxelles - în fiecare luni şi vineri

Bacău - Londra - în fiecare luni şi vineri

Bacău - Torino - în fiecare marţi şi sâmbătă

Bacău - Dublin - în fiecare marţi şi sâmbătă

Bacău - Roma - în fiecare miercuri şi duminică

Bacău - Barcelona - în fiecare miercuri şi duminică

Bacău - Liverpool - în fiecare miercuri

Bacău - Madrid - în fiecare joi şi duminică

Bacău - Bologna - în fiecare joi şi sâmbătă

Bacău - Milano (Bergamo) - în fiecare marţi şi joi

Programul zborurilor între 16 decembrie şi 29 martie

-Bacău - Paris (Beauvais) - în fiecare luni şi vineri

-Bacău - Dortmund - în fiecare miercuri şi duminică

-Bacău - Bruxelles - în fiecare luni şi vineri

-Bacău - Londra - în fiecare luni, miercuri, vineri şi duminică

-Bacău - Torino - în fiecare marţi, joi şi sâmbătă

-Bacău - Dublin - în fiecare marţi, joi şi sâmbătă

-Bacău - Roma - în fiecare luni, miercuri, vineri şi duminică

-Bacău - Barcelona - în fiecare miercuri şi duminică

-Bacău - Liverpool - în fiecare joi şi duminică

-Bacău - Madrid - în fiecare marţi, joi şi sâmbătă

-Bacău - Bologna - în fiecare joi şi sâmbătă

-Bacău - Milano (Bergamo) - în fiecare luni şi vineri

Orarul de iarnă vine şi cu opţiuni de călătorie mai accesibile pentru pasageri. Astfel, cei care îşi doresc să călătorească la preţuri mai reduse, doar cu bagajul de mână, pot rezerva bilete mai ieftine chiar şi cu 30 de euro. Astfel, DAN AIR introduce 3 clase tarifare, Light, Smart şi Premium, unde fiecare pasager îşi poate alege pachetul de beneficii care este cel mai potrivit pentru el (bagaj de cală mai mare, loc preferenţial, posibilitatea de modificare a datei de zbor etc.)

"Noile clase tarifare au fost introduse având în vedere dorinţa pasagerilor de a avea mai multă flexibilitate atunci când rezervă bilete de avion. Unii dintre ei îşi doresc să călătorească la preţuri mult mai mici, pentru vizite scurte sau citybreak-uri şi sunt dispuşi să renunţe la anumite beneficii precum bagajul de cală inclus, astfel că am gândit pachete de servicii pentru fiecare segment de public şi pentru fiecare nevoie în parte", a declarat CEO-ul companiei DAN AIR, Matt Ian DAVID.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb