Dan Barna, audiat la DNA în dosarul achiziţiei vaccinurilor COVID

S.B.
Politică / 10 iulie, 13:38

Dan Barna, audiat la DNA în dosarul achiziţiei vaccinurilor COVID

Europarlamentarul USR Dan Barna a fost audiat, vineri, la DNA în dosarul achiziţiei vaccinurilor COVID, în pandemie, în perioada când deţinea funcţia de vicepremier în guvernul Cîţu, el declarând că subiectul în sine i se pare cel puţin bizar, informează news.ro.

”Este ca şi cum, în situaţii de război, cumperi 100 de tancuri şi apoi vine pacea şi îi acuzi pe cei care au cumpărat că de ce le-au cumpărat”, a comentat el. Barna a mai spus că România a procedat cum au procedat majoritatea statelor europene, în momentul respectiv, în care nu se ştia cum va evolua pandemia.

Europarlamentarul USR a declarat la ieşirea de la DNA că nu a mai fost audiat în acest dosar.

”E prima data când am fost audiat. (..) N-am mai fost audiat anterior”, a spus Barna.

Întrebat dacă România putea refuza achiziţia acestor vaccinuri COVID, Dan Barna a spus că ”România a procedat cum au procedat majoritatea statelor europene, în momentul respectiv, în care nu se ştia cum va evolua pandemia”.

”Achiziţia s-a făcut în cadrul celui contract cadru din care şi România a făcut parte. Evident că fiecare dintre state avea opţiunile respective şi lucrul acesta le-am şi detaliat în declaraţia pe care am făcut-o”, a afirmat el.

Potrivit lui Barna, ulterior nu s-a procedat tocmai inspirat, vorbind stric de procesul cu Pfizer.

”La momentul respectiv, România a fost aliniată cu celelalte state şi am făcut ceea ce trebuia să facem. Toate guvernele cumpărau vaccinuri, pentru că nu se ştia cum va evolua pandemia. Subiectul în sine este unul care mi se pare cel puţin bizar, este ca şi cum, în situaţii de război, cumperi 100 de tancuri şi după aia vine pacea şi îi acuzi pe cei care au cumpărat tancurile că de ce le-au cumpărat. Este exact acelaşi lucru. În rest, elementele de context, probabil o să fie clarificate”. A menţionat el.

Dan Barna a mai afirmat că oportunitatea era cea care se ia în situaţia unei crize.

”Ulterior, să vii după nişte ani de zile să spuu că se putea face altfel, întotdeauna se putea face altfel, şi nu asta e discuţia, din punctul meu de vedere”, a mai spus Dan Barna la ieşirea de la sediul DNA.

Fostul ministru al Sănătăţii din perioada pandemiei Alexandru Rafila afirma că ”decizia de a nu mai cumpăra 29 de milioane de doze de vaccin COVID-19, pe care România nu le putea utiliza, a fost una corectă”, întrucât deja România avea prea multe vaccinuri. În plus, ţara nu are are capacitate de stocare, vaccinurile urmau să expire şi ar fi generat costuri pentru reducere.

O instanţă belgiană a obligat Polonia şi România să preia o livrare de vaccinuri COVID-19 în valoare de 1,9 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) produse de compania farmaceutică americană Pfizer.

Potrivit instanţei, România are de plătit 600 de milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. cine nu sare, ia cu condamnare! :)))

    1. Daca Vladut, Barnut si Florinut Catulut fac vreo 15 ani ceva septica pe la mititica atunci am putea spune ca in tara asta apare o tendinta de pedepsire a praduitorilor banului public.

      Altfel batista pe tambal si dam inainte ca platesc romanii . 

      Aia la care tot asteapta Bolojean sa-i plateasca deficitul...

      Domnule BARNA. RAZBOIUL din inchipuirea dumneavoastra a fost inexistent, iar Pandemia, a fost creata artificial de niste Tari BOGATE pentru a stoarce niste miliarde de la SARACII PLANETEI. VOI impreuna cu IMBECILII din PNL, ati luat acele VACCINURI pentru ca asa va OBLIGAT URSULA, iar in urma acelor vacinuri au murit sute de mii de romani, care au lovit prin mantra si alte categorii de bolnavi cronici omorati si ei din cauza faptului ca in MINTEA VOASTRA de IDIOTI le-ati lua dreptul la VIATA ,acei bolnavi fiind inchisi in case si nelasati sa mai beneficieze de tratamentele specifice bolilor de care sufereau. Azi, ca si atunci, tot niste TRADATORI din aceleasi Partide adica PNL si USR, au cumparat de la Nemtii sute de TANCURI, desi Romania nu este in nici un RAZBOI(ci doar in mintile BOLNAVE) ale celor care conduc azi Romania. Ca sa vada Romanii cat de IDIOTI sunteti, TANCURILE cumparate azi de la Nemti, au costat MILIARDE de euro din MUNCA ROMANILOER, banii dati pe VACCNURI sunt MIZILIC fata de TANCURILE cumparate acum. Cum clasa POLITICA nu RASPUNDE PENAL, cica RASPUNDE POLITIC chiar daca DEVALIZEAZA TARA, va doare la BASCA de Romani, voi ,trebuie sa va MULTUMITI STAPANII care va tin in functii. Barvo voua IDIOTILOR.Partidul F..e Patria si POPORUL MOARE de FOAME.!

    alt penal nenorocit

    Plandemia era pe ducă în 2021, iar în România într-un an s-a bulucit doar juma din populație să se ciuruiască. Nenorociții, fie din prostie, fie din slugarnicie față de baba Ursula, ori din interes, au contractat alte zeci de milioane de doze de zeamă perversă, deși erau pline hambarele patriei cu stocuri neexpirate.

    Acum ne spune și această larvă useristă ce și cum. Ar merita și ăsta 10 înțepături la foc automat cu borșul minune. In cap:) 

    extraordinar , a fost audiat Barna ! , mascarada , circ si nutreț pentru televiziuni .

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2439
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5732
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6187
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1207
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.6583

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb