DAN CĂRBUNARU: "Ţara noastră a continuat să se comporte ca un stat membru Schengen, respectând toate normele"

V.G.
Politică / 2 noiembrie 2022

"Ţara noastră a continuat să se comporte ca un stat membru Schengen, respectând toate normele"

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat astăzi, după şedinţa de Guvern, că România a continuat să se comporte ca un stat membru Schengen, respectând toate normele şi adoptând toate practicile specifice, transmite News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că proiectul privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.194/2002, privind regimul străinilor în România, cuprinde o serie de reglementări care ţin de mersul normal pe care orice stat membru Schengen chiar şi non Schengen îl are, pentru a-şi aşeza reglementările în linie cu standardele europene.

"România a continuat să se comporte ca un stat membru Schengen, de facto, respectând toate normele şi adoptând toate practicile specifice", a spus Cărbunaru, el arătând că şi acest proiect de lege face parte din alinierea la aceste norme.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb