Dan Vîlceanu afirmă că sunt căutate modalităţi de finanţare din fonduri europene pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina

S.B.
Politică #Adevărul - prima victimă / 30 martie 2022

Dan Vîlceanu afirmă că sunt căutate modalităţi de finanţare din fonduri europene pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina

Ministrul Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă că România doreşte să identifice modalităţi de finanţare din fonduri europene pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru acordarea de ajutoare populaţiei în contextul creşterii preţurilor, informează news.ro.

"Aştept să vedem pachetul de măsuri, el este în elaborare în acest moment, fiecare minister, conform sarcinilor pe care premierul le-a dat în ultimele două săptămâni, fiecare minister trebuie să vină cu pachetul de măsuri şi în momentul în care vom vedea care sunt exact, punctual, măsurile vom putea spune exact cu câţi bani putem finanţa, pentru că trebuie prima dată analizat dacă sunt eligibile în cadrul programelor operaţionale aceste cheltuieli şi nu în ultimul rând până vineri avem sarcină de la premier să venim cu o evaluare mai clară a sumelor pe care le putem aloca pentru asemenea măsuri", a afirmat Vîlceanu.

El a precizat că nu doreşte să avanseze o sumă înainte de a discuta cu autorităţile de management.

"În momentul în care vom avea măsurile stabilite foarte clar, vom putea să vă şi comunicăm care este suma pe care o putem aloca din programele operaţionale", a spus Vîlceanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb