DANIEL BĂLUŢĂ: ''16.000 de sesizări prin aplicaţia Primăria Sectorului 4''

G.U.
Miscellanea / 28 noiembrie 2020

''16.000 de sesizări prin aplicaţia Primăria Sectorului 4''

Un număr de 16.000 de sesizări au fost făcute prin aplicaţia de mobil "Primăria Sectorului 4", dintre care circa 5.000 către Poliţia Locală, a declarat edilul Daniel Băluţă, potrivit Agerpres.

"Din cele aproximativ 16.000 de sesizări care au fost făcute folosindu-se această operaţiune, simplă, rapidă şi la îndemâna oricui, peste 90% dintre acestea au fost rezolvate într-un timp foarte scurt. Dacă ar fi să facem un clasament al sesizărilor, pe locul 1 se situează cele făcute către Poliţia Locală, în jur de 5.000, fie că a fost vorba de un loc de parcare ocupat abuziv, de o maşină abandonată pe domeniul public sau de un vecin mai gălăgios", a scris Daniel Băluţă, astăzi, pe Facebook.

Potrivit acestuia, pe locul al doilea sunt sesizările legate de investiţii.

"Pe locurile 2 şi, respectiv, 3 sunt cele legate de investiţii, de proiecte pe care le-am început şi de cele pe care le vom implementa într-un viitor relativ scurt şi sesizări legate de atribuirea unui loc de parcare în Sectorul 4", a adăugat Daniel Băluţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb