DANIEL CADARIU:"Necesarul de finanţare pentru Start-Up Nation 2022 este 2,2 miliarde lei"

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 25 mai

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turis­mului

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turis­mului

Prin program ar urma să fie înfiinţate 11.000 de firme, din care 1000 de către cetăţenii români din Diaspora Produsele realizate de noul business trebuie să fie inovative şi să aibă în acest sens un brevet de înregistrare

Ediţia a treia a programului Start-Up Nation ar urma să fie lansată în cursul lunii iunie, dacă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va fi gata cu platforma unde vor fi depuse aplicaţiile, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turis­mului, ieri, în cadrul dezbaterii "vorbIMM despre Start-up Nation 2022", organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

"Principala noutate faţă de primele două ediţii va fi faptul că acum nu vom mai puncta numărul de salariaţi. Granturile maxime vor fi tot de 200.000 lei pentru o ţintă de 10.000 beneficiari. Programul va avea un pilon destinat celor din Diaspora cu 1000 de beneficiari. În condiţiile în care aplicantul se va angaja la un salariat, grantul va fi de 100.000 lei, dacă va avea cel puţin doi angajaţi, grantul maxim va fi de 200.000 lei. Vom asigura împreună cu FNGCIMM posibilitatea garantării creditului din partea partenerilor către beneficiari şi ne asigurăm că fiecare proiect va avea o componentă digitală obligatorie de 5000 euro. Din grantul de maxim de 200.000 lei, 30.000 lei vor putea fi plătiţi ca salariu pentru un angajat, iar 60.000 lei pentru doi angajaţi. Suma maximă pentru consultanţă va fi 10.000. lei. Cheltuielile eligibile principale vor fi cele cu echipamentele tehnologice", a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Daniel Cadariu a recunoscut că, din punct de vedere al finanţării, programul Start-Up Nation este subfinanţat de bugetul de stat aprobat la finalul anului trecut, atât timp cât creditele bugetare alocate sunt de 20 milioane lei şi creditele de angajament de 500 milioane lei, iar necesarul de finanţare în noua ediţie cu 11.000 de beneficiari este 2,2 miliarde lei. "De aceea, vom avea cu siguranţă nevoie de sumele suplimentare la rectificarea bugetară. Memorandumul privind acest program va intra în şedinţa de guvern de mâine. Programul poate fi modificat în ediţiile viitoare, el este perfectibil, dar acum prefer să nu mai facem modificări la el. Orice modificare în program presupune o modificare a platformei. Or o modificare în platformă pe care am solicita-o acum celor de la STS ar bloca cu siguranţă cel puţin pentru o lună lansarea programului. Apoi trebuie să testăm varianta finală a programului împreună cu cei de la STS", a precizat Daniel Cadariu.

În legătură cu noua ediţie a Start-Up Nation, unul dintre criteriile de punctaj se referă la existenţa unui brevet pentru produsul care va fi realizat prin noul business, brevet ce ar aduce aplicantului încă 10 puncte.

"Eu sprijin existenţa acestui brevet, deşi poate mulţi dintre aplicanţi nu vor avea brevete în acest an, dar cred că acest tip de program setează o direcţie foartă importantă. În momentul în care statul decide să dea nişte bani, nu îi dă pe conceptul helicopter-money, ci trebuie să îi ducă în anumite direcţii. Obligativitatea acestui brevet are un viitor, pentru ca tinerii să îşi înregistreze serviciile, produsele, să şi le breveteze, lucru care va aduce plusvaloare economiei naţionale. Costul unui brevet este, în medie, de 1500 de euro şi reprezintă cheltuială eligibilă în cadrul programului, iar obţinerea lui durează doi ani. Poate că una dintre schimbările pe care le sugerăm este tocmai obligativitatea ca, până la îndeplinirea indicatorilor sau realizarea proiectului, aplicantul să aibă acest brevet, adică propunem practic mărirea perioadei în care respectivul document să fie obţinut", a afirmat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

"În legătură cu brevetul, trebuie să conştientizăm un lucru din punct de vedere economic: dacă vrem să fim competitivi, trebuie să avem în vedere inovarea. De altfel, unul din programele de garantare prin intermediul FNGCIMM - de exemplu, programul de promovare la export - urmăreşte inovarea şi invenţia pentru cei care doresc să aplice", a precizat ministrul Daniel Cadariu.

Privitor la respectivul brevet, Camelia Lucia Taină, director general Direcţia Antreprenoriat şi Programe de Finanţare din cadrul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, a arătat că pe forma finală a procedurii care va fi publicată în Monitorul Oficial, va fi lămurită proprietatea asupra acestui brevet.

"Scopul acestui program este ca produsul rezultat în urma implementării planului de afaceri să fie unul brevetat, iar dreptul de proprietate trebuie să fie deţinut de asociaţii firmei care aplică în cadrul programului", a spus Camelia Taină.

O altă noutate în această ediţie a programului Start-Up Nation este cointeresarea antreprenorului, prin cofinanţarea cerută de 5, 10 sau 15% din valoarea proiectului.

"Nu va fi o supralicitare de cofinanţare în program, pentru că maximum de cofinanţare solicitat este de 15%. E foarte importană cofinanţarea pentru a arăta implicarea pe care o ai. Statul român vine şi el cu banii investiţi în economie prin acest program, la care adaugă garanţia acordată de FNGCIMM, contragarantarea dată de FRC, fapt ce asigură bancabilitatea noilor afaceri iniţiate", a spus Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Primele două ediţii ale Start-Up Nation (din anii 2018 şi 2019) au dus la înfiinţarea în total a 20.000 de firme, la crearea a peste 45.000 locuri de muncă, din care 2/3 au fost pentru tineri şi studenţi. Din cele 20.000 de firme, 15.000 au depus bilanţul contabil în anul 2021, ceea ce demonstrează că majoritatea afacerilor demarate îşi continuă activitatea, rata de închidere a business-urilor fiind sub 2%.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro