Daniel Manole, directorul ARSVOM a fost reţinut pentru abuz în serviciu şi luare de mită

G.B
Anticorupţie / 30 iunie

Daniel Manole, directorul ARSVOM a fost reţinut pentru abuz în serviciu şi luare de mită

Daniel Manole, directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) din cadrul Ministerului Transporturilor, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi luare de mită, informează DNA printr-un comunicat de presă.

Totodată au fost reţinute trei persoane fizice, administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare de bani.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de un alt om de afaceri pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Potrivit sursei citate în perioada septembrie-noiembrie 2020, Daniel Manole, împreună cu ceilalţi inculpaţi ar fi constituit un grup infracţional care ar fi avut ca scop achiziţia de către instituţia pe care o conducea a unui număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiţi la recepţia finală, transmite DNA.

De menţionat este faptul că, societatea câştigătoare a licitaţiei doar "ar fi mimat" construcţia acelor nave, în realitate acestea fiind achiziţionate la jumătate de preţ de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuţia sa, Daniel Manole ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Daniel Manole şi doi dintre oamenii de afaceri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar restul cu propunere de luarea a măsurii arestului la domiciliu.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, menţionează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro