Food Angels Hub anunţă alăturarea a doi noi membri: Daniel Mischie, CEO City Grill Grup, şi Andrei Popescu, cofondator Molf şi fost General Manager Freshful, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Food Angels Hub.
Extinderea comunităţii vine după prima investiţie realizată prin hub: participarea unor membri la runda de finanţare a BREWTIFI, alături de investitori din reţeaua TechAngels. Finanţarea ilustrează rolul comunităţii în conectarea fondatorilor cu investitori care contribuie atât cu resurse financiare, cât şi cu experienţă în dezvoltarea afacerilor din industria alimentară, se arată în comunicat.
„Food Angels Hub a fost construit ca o comunitate de operatori, investitori şi experţi care înţeleg din interior realitatea industriei alimentare. Alăturarea lui Daniel Mischie şi a lui Andrei Popescu reprezintă un pas important în consolidarea hubului. Vorbim despre doi profesionişti care vin cu experienţă directă în zone esenţiale pentru orice companie care vrea să crească: dezvoltarea şi eficientizarea operaţiunilor în HoReCa, comerţul online, retailul alimentar şi relaţia cu consumatorul”, declară Florin Maxim, membru fondator şi Managing Director Food Angels Hub.
„Antreprenorii din industria alimentară au nevoie de finanţare, dar în acelaşi timp au nevoie de parteneri care au construit, au greşit, au învăţat şi care pot contribui concret la creşterea unui business. Food Angels Hub creează acest tip de context. Este o platformă în care capitalul este completat de experienţă practică, iar acest lucru poate face diferenţa pentru companiile care vor să scaleze. Sunt bucuros să fac parte din acest grup de profesionişti şi să contribui, alături de colegii mei, la dezvoltarea afacerilor româneşti din industria alimentară”, declară Daniel Mischie, CEO City Grill Grup şi investitor Food Angels Hub.
„În comerţul online şi în retailul alimentar, creşterea te obligă să priveşti împreună promisiunea făcută clientului, costurile şi capacitatea echipei de a livra. Ca antreprenor în ospitalitate, văd aceste legături şi la nivelul deciziilor de zi cu zi. Prin Food Angels Hub, îmi propun să lucrez cu fondatorii la întrebări concrete: ce îi face pe clienţi să revină, ce procese trebuie consolidate înainte de extindere şi unde poate tehnologia să aducă un beneficiu real. Finanţarea are mai multă valoare atunci când există un plan clar pentru folosirea ei”, declară Andrei Popescu, cofondator Molf şi investitor Food Angels Hub.
Membri ai Food Angels Hub au participat, alături de investitori din TechAngels, la o rundă de finanţare pentru BREWTIFI, aplicaţie românească ce conectează pasionaţii de cafea de specialitate cu cafenele, prăjitorii şi evenimente. Din partea Food Angels Hub, runda de finanţare a fost condusă de Radu Savopol, iar din partea TechAngels, de Mălin Ştefănescu. În urma rundei, BREWTIFI a ajuns la o evaluare de aproximativ 1,6 milioane de euro. Finanţarea va susţine dezvoltarea produsului şi a afacerii, precum şi extinderea comunităţii sale europene, conform comunicatului.
Food Angels Hub caută companii din industria alimentară, HoReCa, food-tech, producţie, retail alimentar şi servicii conexe care au depăşit etapa de idee, au activitate operaţională şi potenţial de extindere, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către Food Angels Hub.
























































Opinia Cititorului