DANIEL VASILE (ISU):  "Oamenii au sunat la 112 să întrebe ce să facă"

Laura Boico
Miscellanea / 24 septembrie 2016

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Daniel Vasile, a declarat că la dispeceratul 112 au fost primite mai multe apeluri. Au sunat în special oamenii în vârstă, nu pentru a semnala urgenţe, ci pentru a afla cum ar trebui să reacţioneze în caz de cutremur, potrivit Digi24.ro.

"Au sosit câteva apeluri la 112, redirecţionate către pompieri, dar nu pentru a semnala existenţa unor situaţii de urgenţă, ci pentru a ni se cere sfatul şi recomandări din partea unor cetăţeni pentru cum să reacţionze. Aceştia se aflau în locuinţă şi nu ştiau dacă să părăsească sau să rămână în interior, unde să se adăpostească.

Trebuie să tragem un semnal de alarmă, dacă ar fi fost o situţie mult mai gravă, care ar fi generat şi pagube, blocarea liniilor telefonice ar fi fost o problemă, pentru că prioritare în aceste situaţii sunt preluările de apeluri cu urgenţe majore", a declarat Daniel Vasile.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb