Daraban, CCIR: "Albania poate învăţa din experienţa României în ceea ce priveşte procesul de aderare"

F.D.
Miscellanea / 26 februarie

Daraban, CCIR: "Albania poate învăţa din experienţa României în ceea ce priveşte procesul de aderare"

Albania poate învăţa din experienţa României în ceea ce priveşte procesul de aderare, dar mai ales din cel de postaderare, care ne-a demonstrat că birocraţia şi corupţia sunt cele mai mari piedici în atragerea de fonduri europene, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Acesta a avut luni o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Albania în România, Enkeleda Merkuri, în scopul dinamizării relaţiilor economice bilaterale.

"Relaţia diplomatică dintre România şi Albania are o vechime de peste 110 ani, martor al prieteniei dintre cele două state fiind chiar imnul de stat albanez, a cărui muzică este compusă de Ciprian Porumbescu. În momentul de faţă, Albania se află în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce arată modul în care această ţară a progresat în ultima perioadă, atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Albania poate învăţa din experienţa României în ceea ce priveşte procesul de aderare, dar mai ales din cel de post aderare care, din nefericire, ne-a demonstrat că birocraţia şi corupţia sunt cele mai mari piedici în atragerea de fonduri europene", a declarat preşedintele CCIR.

La rândul său, ambasadorul Republicii Albania în România a transmis că România reprezintă un partener de bune practici în ceea ce priveşte procesul de aderare al Albaniei la Uniunea Europeană.

"O componentă foarte importantă a activităţii mele ca nou ambasador al Albaniei în România va fi diplomaţia economică, o revitalizare a schimburilor comerciale dintre cele două state ducând implicit şi la o mai bună colaborare pe plan politic. Pentru Albania, ţara dumneavoastră reprezintă un partener de bune practici în ceea ce priveşte procesul de aderare la Uniunea Europeană în care suntem implicaţi, iar CCIR poate avea un rol determinant în acordarea de consultanţă pe componenta economică. Există proiecte comune în care pot fi implicate mediile de afaceri din cele două state, energia fiind un domeniu de importanţă strategică pentru Albania", a declarat ambasadorul Republicii Albania în România, Enkeleda Merkuri.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Credeam ca in ceea ce priveste prcesul de balonare credit!

    PS: sa nu rasufle ca in 92 sau 2012... in fata... 

    zic si eu nu dau cu parul! 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
aopjnr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9714
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6645
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1091
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8281
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.6861

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb