
România arată, şi nu de ieri de azi, ca un pom de crăciun. Încărcat pe toate ramurile şi rămurelele: globuri, beteală, lumini, jucării, ciupercuţe, moşi, cîte şi mai cîte. Din păcate, din nefericire, ”crengile” României sunt încărcate de stau să se rupă, nu cu podoabe, ci cu probleme. Crize, rupturi, deraieri, inadecvări sistemice, incompetenţă, rea voinţă, lipsă de voinţă, prostie, corupţie, lipsă de coerenţă şi finalitate, jaf şi trai nineacă pe spinarea prostimii. Toate ”boli istorice” în faze critice, toate gata să rupă nu doar creanga, ci pomul, cu totul. Dacă vreţi să ştiţi cum se destramă, ”mor”, sistemele complexe, cum este cazul unei societăţi, oricare ar fi gradul ei de dezvoltare economică sau tehnologică, vă spun eu secretul: de la simplu la complex şi de la periferie către centri vitali. Această ”regulă” face ca parcursul sistemic-funcţional de la instalarea unei avarii la o componentă, de aici la nivel de subsistem şi mai sus la colapsarea întregului să fie un ansamblu de procese neliniare, la rîndul lor cu grad înalt de complexitate, între altele şi prin faptul intervenţiei interne şi/sau externe a unor bucle de avarie/autoreglaj care tind, cel puţin pentru o perioadă şi în anumite condiţii, să suplinească efectele nocive ale avariei, locale sau subsistemice. Timpul de la începutul deteriorării stării de normalitate la prăbuşirea ansamblului este, de aceea, pentru sistemele complexe, relativ mare. Timpul petrecut în fazele de criză este însă, comparativ, mult mai scurt. Iar crizele au, toate, nesuferita apucătură de a face o haltă într-un platou pseudo funcţional care dă iluzia că ”încă mai merge”. Pînă într-o zi, un ceas, o clipă cînd nu mai merge, nu se mai autoreglează şi nici nu-şi mai revine: se prăbuşeşte şi gata. A murit! În cazul civilizaţiilor multi-societale integrate, efectul de precipitare finală a crizelor este adesea creat şi de factori non-sociali: erupţii vulcanice cu efecte planetare, mişcări masive ale scoarţei terestre, dezafectarea unor sisteme complexe de reglare a mediului cum este cazul cîmpului magnetic al planetei sau al macro-curenţilor marini, regimul planetar al precipitaţiilor, dezgheţurilor, schimbarea ireversibilă a echilibrelor la nivelul atmosferei etc. Mai rar, dar nu exclus, propagarea meteorică a unor epidemii cu indici de mortalitate catastrofali etc.
Nu doar ”vocile apocaliptice”, ci şi un număr însemnat de oameni cu capul pe umeri şi cu subsanţă cenuşie din belşug şi activă în zisul cap, sunt de părere că societăţile civilizaţiei actuale s-au scufundat deja, critic, în bazinul crizelor sistemice pentru care nu au leac sau, dacă îl au, nu sunt în stare să îl administreze consistent pentru a schimba starea fundamentală a societăţii: economie, politic, educaţie, mediu, cultură, ideologie şi spiritulitate. Astfel încît răspunsul banal la întrebarea din titlul de azi este: nu avem soluţii, pentru că nici alţii nu le au! Cei care sunt încă în miezul spiralei şi fac să se mişte ansamblul din care suntem şi noi o minusculă părticică, periferică. La nivel local, motivele pentru care România este în criză de soluţii pentru aproape orice problemă majoră se iveşte se împart în două mari categorii: A. guvernările sunt incapabile să definească, să identifice problemele sociale şi să diagnosticheze dinamica degradărilor sistemice pe care le produc; B. cei care iau decizii în sistemul guvernării orbecăie într-o beznă desăvîrşită cînd este vorba să stabilească care sunt condiţiile pentru ca un şir de acţiuni/decizii să se poată numi soluţie la o problemă, după cum sunt total incapabili şi dezinteresaţi de evaluarea şi evidenţierea costurilor punerii în practică a pseudo-soluţiilor pe care le formulează sau aplică fără nici un control logic şi legal. Exemplele sunt toate la îndemînă şi ţipă. Avem un deficit bugetar? Avem o problemă! Soluţia: să punem noi biruri, taxe şi amenzi pe spinarea populaţiei, iar de restul să ne împrumutăm încă şi mai abitir ca pînă acum!!!Evident, deficitul bugetar nu este o problemă, ci efectul unui şir lung de probleme create de decizii politice, economice şi sociale pe care nimeni nu le cercetează cu amănunţimea necesară stabilirii diagnosticului pentru ”boala” sistemică respectivă. Simptomatic pentru acest mod de ”rezolvare a problemelor” este predominenţa absolută a interdicţiilor! Într-un mod aproape patologic, la toate nivelurile administraţiei noastre, decidenţii cred că soluţia generală la orice este o nouă interdicţie, o nouă barieră, un nou gard! Financiar, legal, birocratic etc., de orice fel numai obstacol să fie, piedică! În sfîrşit, ceea ce în România este deja o gravă boală care a adus administraţia publică în pragul decesului este reglementarea legală şi administrativă pentru orice în orizontul cazului particular. Legile şi reglementările de aplicare a legilor, care se aprobă şi ele ca legi, reprezintă culmea incompetenţei şi ineficienţei de reglementare şi se găseşte răspîndită ca o molimă în orice domeniu administrativ.
În sfîrşit, să mai spunem doar că, atît identificare problemelor macro-sociale, diagnosticarea dinamicii şi a consecinţelor lor, cît şi formularea de soluţii pentru problemele din spaţiul social nu este o treabă de amatori. Şi nici una pentru cei care se trezesc din întîmplare cîţiva ani în clădirea Parlamentului, unde se fac că ”lucrează” cîte 4-5 ore pe zi. Nivelul de expertiză ştiinţifică, cognitivă, de creativitate şi inteligenţă aplicată necesar acestui tip de activităţi se ”recoltează” dintr-o parcelă foarte limitată a cîmpului social. Unde, evident, nimic nu creşte de la sine. Este necesară formare, calificare superioară, antrenament specific şi forme de interacţiune speciale, capabile să potenţeze creativitatea în abordarea rezolvării de probleme. Este nevoie, cu alte cuvinte, de grupuri specializate de experţi care să lucreze independent de vîltoarea politică, de interesele strîmte ale agendei zilei. Aceste laboratoare de expertiză şi creativitate destinate identificării, evaluării şi proiectării de soluţii pentru problemele sociale sunt parte din infrastructura de guvernare a oricărei naţiuni care vrea să îşi mai dea o şansă de supravieţuire în malaxorul care toacă acest sfîrşit de civilizaţie.
Nu-mi fac nici o iluzie: ele nu vor exita niciodată în România! Nu e timp şi nu sunt nici bani, nu-i aşa!? Iar, dacă prin absurd, i-ar da cuiva prin cap să creeze unul şi să îl pună la lucru, izolarea lui faţă de mediul decizional al guvernării ar fi totală şi impenetrabilă. Vor ”muri” cu rapoartele în braţe şi cu soluţiile pe rafturi!









































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 00:16)
... v-ati intrebat vreodata daca romania nu este in criza?? ... poate e doar definita prin crizele altora ... solutie la ce?! ...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 00:31)
A fost O CRIZA...eu am enumerat motivele care au stat la.baza crizei,dar din pct.meu de vedere CRIZA a foat depasita si da TREBUIE sa vina la.pachet Cu "IMI ESTE RUSINE ,de ce am.putut sa scriu nefericit si probabil expresia pe care trebuia sa o folosesc este "IARTA-I DOAMNE ,ca nu stiu ce fac!" Ceea ce probabil acum e valabil si pt.mine .
MULTUMESC si vedem ce mai poate fi facut.,daca nu...Sa stiti ca MI-A FACUT PLACERE!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 00:39)
... bre! (pentru ca sa nu spun "bro") ... pe mine ma enerveaza traficul de august ... solutia ar fi autostrazi ...
2. Tipare de civilizatie
(mesaj trimis de Djuvara în data de 05.08.2026, 00:33)
CLAR, de la PERIFERIE la CENTRU... Poarta denumirea de RECURENTA sociologica...:) De obicei prostimea care nu-ntelege mai nimic, baga capul în poza...Ce este la PERIFERIE, dar când PERIFERIA se aduna la CENTRU, problemele individuale ale unora (prostie, hoție, corupție, rea voința, lipsa de educație, etc. ) devin problemele COMUNITARE.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 00:44)
Nubstiunn ce masura sunt unele din cele.enumerate,dar Rea vointa ,NU A FOST..Poate Teama ,la adresa sigurantei proprii si familiei .
Unele ai fost interpretate ca rea vointa ,motive de a pacali,de a ocoli ,de a induce in eroare pe toata lumea.Nu stiu ,in perioada asta cand unii ti-au transmis mesaje cubajutorul AI ca ti-au otravit apa ,ca ti-ataca familia si familia la fel te ataca.Astea au fost pb.CRIZEI ...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 00:51)
In alte medii in afara ziarului au fost transmise acele.mesaje cu ajutorul AI-ului.
2.3. PROPORȚIA... DE AUR (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.08.2026, 00:52)
Asta pentru ca, ce sa vezi, societatea și indivizii între ei, nu sunt egali, doar socialistii și comuniștii, propovaduiau/propovaduiesc egalitatea, "Liberté, égalité, fraternité" și mai nou "Frumoși și tineri"... se pot folosi în continuare ca propaganda, și spălare pe creier...Totul este statistica, la orice hot câte un prost, sau...mai mulți. :)