DIGI Comunications

DE LA 1 MARTIE:Persoanele fizice pot investi în titluri de stat TEZAUR şi FIDELIS

A.P.
Piaţa de Capital / 26 februarie

Persoanele fizice pot investi în titluri de stat TEZAUR şi FIDELIS

De la 1 martie 2021, Ministerul Finanţelor lansează noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei prin intermediul celor două programe, TEZAUR şi FIDELIS, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.

În perioada 01-29 martie 2021, persoanele fizice rezidente pot subscrie pentru titluri de stat TEZAUR prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A.

Dobânzile anuale oferite sunt: 2,85% pentru scadenţa de 1 an, 3,10% pentru scadenţa de 3 ani şi 3,25% pentru scadenţa de 5 ani. Titlurile de stat sunt emise în forma dematerializată, au valoare nominală de 1 leu, iar dobânda anuală este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, potrivit comunicatului.

În perioada 01-19 martie 2021, băncile partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română şi B.R.D. - Groupe Societe Generale vor pune în vânzare titluri de stat FIDELIS denominate în lei, dar şi titluri de stat denominate în euro, care vor fi listate automat la Bursa de Valori Bucureşti. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS pot investi persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data de 19 martie 2021, inclusiv.

Titlurile de stat FIDELIS vor fi oferite atât în lei, cât şi euro.

Dobânzile anuale pentru titlurile în lei sunt de 2,85% pentru scadenţa de 1 an, 3,10% pentru scadenţa de 3 ani şi de 1,55% pentru titlurile de stat în euro cu o scadenţă de 5 ani.

Titlurile de stat FIDELIS vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de Euro pentru emisiunea în Euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de Euro.

Pentru subscrierea iniţială a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital, sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare şi care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă aferente acestor emisiuni anterioare prin subscrierea în cadrul emisiunilor de titluri de stat lansate în luna martie în cadrul Programelor de titluri de stat pentru populaţie FIDELIS şi TEZAUR.

Dobânzile anuale oferite pentru titlurile de stat destinate populaţiei sunt stabilite peste nivelul randamentelor titlurilor de stat care sunt în prezent cotate pe piaţa secundară interbancară, iar veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile, conchide comunicatul ministerului.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Urinezi pe titlurile tale de stat corupt, cu premier mitoman si cu un guvernator ticalos care a coborat inacceptabil de jos dobanzile.

    Ce sa faci cu 3.25% anual pe cinci ani cand inflatia este deja peste 3%.

    Faci PIPI pe ele. Asa hartie igienica mai greu de tolerat. 

    1. Foarte bine ,atunci ține -i la bancă sau la saltea....

      Cred ca nu stii situatia din alte tari. Romania e printre singurele care mai are inca dobanzi real pozitive ....

      Unde si cum sa investim banii.

      Tu ce faci cu ei? Sau esti sarac si cinstit?  

    E bătaie de joc să dai 2,85% când inflația a trecut deja de 3 și crește puternic. Dar guguștiucii se vor repezi să-i de-a banii marelui finanțist repetent Catu-Matu-Partu, entuziasmați că le dă mai mult decât marile bănci, care abia mai dau 1% și le mai iau și comisioanede iei mai puțini bani decât ai depus.

    1. Nu cumparam!

      Unde si cum sa investim banii.

      Tu ce faci cu ei? Sau esti sarac si cinstit? 

      El este un propagandist rusnac. Vrea doar sa denigreze Romania. Atat!

      Mai bine investiti in fonduri de investitii mixte ( 2/3 obligatiuni si 1/3 actiuni), sau la banci mici si mai putin lacome dupa profit (chiar si la CEC), care mai dau dobanzi peste 3% si nu au comision la contul curent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro