Debitul Dunării va depăşi media lunii februarie

D.I
Miscellanea / 6 februarie 2018

Debitul Dunării va depăşi media lunii februarie

Valoarea debitului Dunării, la intrarea în ţară, va continua să rămână peste media multianuală a lunii februarie, şi va ajunge în următoarea săptămână până la 7.400 mc/s, reiese din prognoza de specialitate, publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Estimările hidrologilor arată că, până pe 12 februarie, ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectoarele Gruia - Olteniţa şi Brăila - Tulcea, şi în creştere pe sectorul Călăraşi - Vadu Oii, iar în a doua parte a intervalului vor fi în creştere pe sectorul Gruia - Vadu Oii şi relativ staţionare pe sectorul Brăila - Tulcea, informează Agepres.

Per ansamblu, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în primele cinci zile, până la valoarea de 7.400 mc/s, apoi staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se peste media multianuală a lunii februarie (5.300 mc/s).

Potrivit INHGA, pe râuri, în intervalul 6 - 12 februarie, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, cu excepţia cursurilor inferioare ale râurilor mari unde vor fi în creştere prin propagare şi râurile din bazinul Prutului unde vor fi relativ staţionare.

În următoarea perioadă, debitele vor fi în general în creştere ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, mai puţin în ultimele zile ale intervalului când vor fi în scădere în bazinele superioare ale râurilor mari.

Formaţiunile de gheaţă vor fi, în general, în restrângere şi diminuare, însă în primele zile ale intervalului acestea vor fi în uşoară intensificare pe râurile din zona de munte.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb