Revista BURSA Construcţiilor

DECIZIE "ISTORICĂ" A ÎCCJ3 ani de închisoare cu suspendarea executării, pentru luare de mită, în cazul fostului primar Neculai Onţanu

G.M.
Anticorupţie / 13 aprilie

3 ani de închisoare cu suspendarea executării, pentru luare de mită, în cazul fostului primar Neculai Onţanu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, marţi, printr-o sentinţă definitivă, pe fostul primar al Sectorului 2 din Bucureşti, Neculai Onţanu, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită. Neculai Onţanu a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a luat mită un teren de 1500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în urmă cu patru ani, ca efect al intervenirii prescripţiei, încetarea procesului pentru fostul primar al Sectorului 2. DNA a făcut apel la decizia Curţii de Apel, iar Înalt Curte a pronunţat o decizie "istorică": 3 ani de închisoare cu suspendare executării pentru o mită în valoare de 4,2 milioane euro.

Astfel, conform minutei şedinţei publicată pe site-ul ÎCCJ, magistraţii Înaltei Curţi au desfiinţat în parte decizia Curţii de Apel Bucureşti dată în 27 iulie 2017 şi rejudecând dosarul au stabilit că fapta de care este acuzat fostul primar Neculai Onţanu rămâne aceeaşi, numai că în cazul acestuia intervin dispoziţiile legii penale mai favorabile în vigoare la data săvârşirii faptelor.

"Cu privire la inculpatul Onţanu Neculai : Recalifică fapta pentru care a fost trimis în judecată din infracţiunea de luare de mită prev. de art.289 alin.1 din Codul penal rap. la art.6 şi art.7 lit a şi c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 din Codul penal în infracţiunea de luare de mită prev. de art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal, aşa cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor. În baza art. art.254 alin.1 şi 2 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art.6 şi art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 şi art.5 din Codul penal condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c din Vechiul Cod penal pe o durată de 5 ani. Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prev. de art.64 lit. a,b,c din Vechiul Cod penal pe durata prev. de art.71 alin.2 din Vechiul Cod penal. În baza art.86 ind.1 din Vechiul Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art.86 ind.2 din Codul penal 1969", se arată în decizia instanţei supreme.

Pe toată durata termenului de încercare (8 ani), Neculai Onţanu este obligat:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.

În cazul în care fostul edil nu va respecta măsurile dispuse, instanţa poate revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Amintim că în acest dosar, Neculai Onţanu a fost reţinut de procurori 24 ore în 23 martie 2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Potrivit comunicatului DNA de la acea vreme, sesizarea în acest dosar a fost formulată în anul 2016, iar terenul de 1500 de metri pătraţi primit de Neculai Onţanu este situat pe strada Barbu Văcărescu.

"În perioada 2006 - 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 metri pătraţi, situate pe raza Sectorului 2. După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1500 metri pătraţi, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Loredana Radu şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil. În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 metri pătraţi din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1000 metri pătraţi din acelaşi lot către suspecta Loredana Radu. Preţul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (preţ total 250.000 euro). În contractul încheiat cu suspecta Loredana Radu a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului. În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promisă primarului Neculai Onţanu, la indicaţia acestuia. Suprafaţa de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari la scurt timp după finalizarea tranzacţiilor fictive", se arată în comunicatul DNA din 2016.

Cei doi interpuşi au fost condamnaţi şi ei, ieri, de ÎCCJ. Toma Şutru a primit două pedepse de 3 ani de închisoare pentru luare de mită şi spălare de bani, pedepse care au fost contopite, rămânând 3 ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani. Şi fosta avocată a lui Victor Ponta în dosarul penal privind sumele pe care fostul premier le-ar fi încasat ilegal de la termocentralele Turceni şi Rovinari, Loredana-Claudia Radu a fost condamnată de Înalta Curte. Ea a primit în total o pedeapsă de 3 ani pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, dar executarea pedepsei este de asemenea suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Prea multi generali ai "armatei romane"( care armată?) sunt doar niste spagari ordinari si plini de ei !Bineinteles ,se distinge " interesul național " Oprea!

    Doamne fereste de un război, că eu cu ăștia la comandă nu mă duc !  

    1. Ce porkarie de justitie ai uitat sa scrii !

    Procurorii si judecatorii platiti cu bani grei si pensii si mai grele, scapa hotii si mafiotii. De 30 ani acest cu ajutorul procurorilor si judecatorilor a fost jefuita aceasta tara. Desfintati sistemul juridic corupt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Boromir

Curs valutar BNR

14 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9253
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4990
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7191
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro