Decizie surpriză a BNR în favoarea creditării

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 01 aprilie 2011

Rata rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută a fost redusă

Mai mulţi bani vor fi la dispoziţia băncilor pentru acordarea de credite, după ce Banca Naţională a României a redus, ieri, rata rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută, de la 25% la 20%. Măsura i-a surprins pe analişti, care nu se aşteptau la o asemenea mişcare înainte de jumătatea anului.

Tot ieri, Banca Naţională a menţinut dobânda cheie la 6,25% pe an, precum şi rata rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei, la 15%.

Melania Hăncilă, analist la Volksbank, ne-a declarat: "Era aşteptată o asemenea relaxare a nivelului rezervelor de abia în semestrul al doilea, pe măsură ce ar fi fost utilizat excesul de lichiditate aflat la dis-poziţia băncilor. Consider că BNR a luat această decizie acum pentru a da un imbold suplimentar creditării trezoreriei statului, dar şi a sectorului privat.

Această măsură ar putea reduce şi dobânzile aplicabile creditelor, mai ales că sectorul privat preferă în continuare finanţarea în euro, datorită diferenţialului semnificativ de dobândă, mai mult decât dublu".

Domnia sa a mai precizat că BNR a menţinut conduita prudentă a politicii monetare pe fondul intensificării presiunilor inflaţioniste, din partea unor factori, care nu se află în raza de influenţă a politicii BNR.

Melania Hăncilă a declarat: "Având în vedere faptul că cererea agregată internă va rămâne modestă în trimestrele următoare, consider că ar putea fi oportună relaxarea treptată a politicii monetare şi chiar diminuarea ratei cheie în a doua jumătate a anului, după ce se va fi disipat efectul majorării TVA". Domnia sa consideră că de abia atunci vom avea o imagine clară asupra anului agricol curent şi a evoluţiei preţurilor administrate şi a materiilor prime.

Daniel Dăianu, profesor de economie, este de părere că BNR nu a putut să modifice dobânda de politică monetară, din cauza presiunilor inflaţioniste şi, atunci, a modificat rezervele minime obligatorii. În opinia sa, decizia Băncii Centrale, de a lăsa multă lichiditate în piaţă, obligă băncile ori să finanţeze deficitul bugetar ori să facă creditare. Totuşi creşterea creditării depinde şi de cât de riscant este acest lucru în viziunea băncilor.

Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, este de părere că reluarea creditării depinde de cerere şi de ofertă.

Domnia sa ne-a declarat: "Clienţii sunt cei care vor decide dacă vor lua noi împrumuturi, ţinând cont şi de episoadele anterioare din timpul crizei. Creditarea se va relua dacă va exista încredere, iar nivelul la care se vor lua deciziile depinde de ce s-a întâmplat în 2009 şi în 2010".

Daniel Dăianu ne-a declarat că prin reducerea rezervelor minime obligatorii la pasivele în valută se are în vedere facilitarea unei emisiuni în valută a Ministerului Finanţelor Publice.

De asemenea, domnia sa este de părere că nu ar fi bine "să lăsăm leul să se aprecieze, pentru că nu va avea mare relevanţă în contracararea presiunilor inflaţioniste".

BNR nu a mai modificat nivelul rezervelor minime obligatorii în valuată din noiembrie 2009, când a efectuat o reducere de la 30% la 25%.

Condiţiile monetare în sens larg au rămas adecvate atingerii ţintei de inflaţie pe termen mediu, în condiţiile menţinerii unei conduite prudente a politicii monetare; ratele dobânzilor practicate de băncile comerciale s-au apropiat de nivelul ratei dobânzii de politică monetară, iar moneda naţională a manifestat o tendinţă uşoară de apreciere în termeni nominali, pe fondul unor îmbunătăţiri în balanţa de plăţi a României şi al ameliorării percepţiei de risc a investitorilor financiari faţă de economia românească, potrivit comunicatului instituţiei, unde se mai arată: "Perspectiva pe termen scurt a inflaţiei este marcată de o accentuare a riscurilor asociate unor factori aflaţi în afara sferei de influenţă directă a băncii centrale, în special a celor induse - precum în cazul majorităţii economiilor emergente - de evoluţia preţurilor internaţionale la produsele alimentare şi combustibili, cu efecte asupra preţurilor interne, alături de persistenţa incertitudinilor legate de calendarul şi amploarea ajustării preţurilor administrate. Având în vedere ponderea semnificativă a acestor elemente în structura coşului de consum din România, această perspectivă este preocupantă, BNR reiterând nevoia de ancorare fermă în continuare a anticipaţiilor inflaţioniste.

În acest context, Consiliul de Administraţie (CA) al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar, potrivit comunicatului instituţiei. Totodată, în vederea continuării procesului de aliniere graduală la standardele în domeniu ale Băncii Centrale Europene, CA al BNR a hotărât reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit la nivelul de 20 la sută de la 25 la sută, începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011. Rata rezervelor minime obligatorii aplicabilă pasivelor în lei rămâne neschimbată la nivelul de 15 la sută.

Prin aceste decizii s-a avut în vedere conservarea perspectivelor de reluare sustenabilă a procesului de dezinflaţie şi de redresare pe baze sănătoase a economiei. În acest sens, în vederea asigurării unui proces sustenabil de convergenţă nominală şi reală a economiei româneşti, este esenţială implementarea fermă şi consecventă a angajamentelor asumate de autorităţile din România în cadrul noilor acorduri de finanţare convenite cu instituţiile internaţionale. Totodată, este necesară evaluarea continuă a tendinţelor procesului de creditare a sectorului neguvernamental, în vederea asigurării unei evoluţii adecvate a creditării în lei faţă de cea în valută.

BNR va monitoriza în continuare cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea corespunzătoare a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

06 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6915
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.7106

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro