Delegaţia condusă de Alexandru Rafila, participă la Adunarea Mondială a Sănătăţii

T.B.
Miscellanea / 23 mai 2023

Delegaţia condusă de Alexandru Rafila, participă la Adunarea Mondială a Sănătăţii

Delegaţia României, condusă de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, participă, în această perioadă, la cea de-a 76-a Adunare Mondială a Sănătăţii (WHA76), care are loc la Geneva, conform news.ro. Printre temele discutate se numără cea a bolilor netransmisibile.

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), Adunarea Mondială a Sănătăţii este cea mai importantă reuniune globală din domeniul sănătăţii, la care participă reprezentanţii celor 194 de state membre ale OMS. Statele membre iau decizii privind politica globală în domeniul sănătăţii şi participă la întâlniri bilaterale cu alte state şi cu organizaţii internaţionale din domeniu.

"Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila a avut intervenţii în cadrul plenului şi lucrărilor adunării, în care a apreciat eforturile remarcabile ale profesioniştilor din domeniul sănătăţii în timpul pandemiei, problemele principale cu care aceştia se confruntă şi a susţinut necesitatea adoptării de măsuri concrete la nivelul comunităţii internaţionale, pentru a atinge obiectivele asumate prin Declaraţia de la Bucureşti privind Resursa Umană din Sănătate. În cadrul lucrărilor adunării se discută tema importantă a bolilor netransmisibile, delegaţia României având ocazia de a schimba exemple de bună practică cu alte state membre şi de a promova iniţiativele precum Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare şi politicile în domeniul combaterii cancerului şi a accesului pacienţilor la diagnostic şi tratament, dezvoltarea prevenţiei, în corelaţie cu Planul european", arată MS, potrivit news.ro.

De asemenea, delegaţia României va participa la întâlniri tehnice menite să contribuie la dezvoltarea de proiecte concrete pentru ţară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb