Retail

Depozit de deşeuri, mistuit de flăcări. Reciclator, amendat de Garda de Mediu

ANA FELEA
Miscellanea / 29 aprilie

Depozit de deşeuri, mistuit de flăcări. Reciclator, amendat de Garda de Mediu

Câteva scântei mecanice de la un utilaj au generat incendiul violent de seara trecută de pe platforma Frasinu, Buzău. Flăcările uriaşe au cuprins un depozit cu deşeurile de plastic, cauciucuri şi cartoane aflat în curtea unui reciclator. Pompierii au intervenit cu 8 autospeciale, iar lupta cu flăcările a durat mai bine de 3 ore. În urma incendiului au fost înregistrate degajări mari de fum, motiv pentru care autorităţiele au emis un mesaj de avertizare prin Ro-Alert.

Incendiul a izbucnit marţi la 18.30. Printr-un apel la 112 pompierii erau solicitaţi să intervină de urgenţă la un depozit unde erau depozitate tone de deşeuri cuprins de flăcări. Primele echipaje au ajuns în doar câteva minute însă când au văzut dimensiunea dezastrului au cerut întăriri. Flăcările s-au extins rapid pe o suprafaţă de 1500 de metri pătraţi, iar vântul a înteţit valvataia care risca sa se extindă şi la construcţia din apropiere. Echipajele de pompiere au venit rând pe rând. În total, la incendiu au ajuns peste 30 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere cu apă, o autoscară mecanică şi o ambulanţă S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Buzău şi 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul I.S.U. Prahova.

În doar câteva minute, întreaga hală de unde pornise incendiul, dar şi două autotunuri din apropiere au fost cuprinse de flăcări. Zeci de tone de deşeuri din carton şi plastic, dar şi 5 prese de balotat deşeuri, un ansamblu cap tractor şi semiremorca au fost distruse în incendiu. Din fericire, nu au fost victime omeneşti.

Garda de Mediu Buzău a transmis: "Conform evidenţei gestiunii deşeurilor, până la izbucnirea incendiului, societatea avea depozitată pe amplasament o cantitate de 70 tone deşeuri hârtie-carton şi 20 tone deşeuri de plastic. În incendiu a ars întreaga cantitate de deşeuri de hârtie-carton şi o cantitate de circa 2,1 tone deşeuri de plastic, depozitate în exteriorul halei metalice, pe o suprafaţă de 300 mp, rămânând neafectate din incendiu circa 17,9 tone deşeuri plastice".

Din cauza fumului degajat în cantităţi mari, autorităţile au emis un mesaj de avertizare prin Ro-Alert.

Între timp, specialiştii au stabilit cauza incendiului. Se pare că a fost vorba despre scântei mecanice de la un utilaj folosit în firma de reciclare.

Comisarii Gărzii de Mediu au informat: "În procesul verbal de intervenţie nr. 663/27.04.2021, ISU Buzău a stabilit cauza incendiului, ca sursă probabilă de aprindere - scântei mecanice. Incendiul a fost stins în data de 28.04.2021 în jurul orelor 2:00, dar au mai rămas autospeciale pe amplasament pentru stingerea în profunzime şi a locurilor unde mai erau deşeuri arse care mocneau. Incendiul a afectat, pe lângă cantitatea de deşeuri, hala metalică de depozitare a deşeurilor din hârtie-carton, în suprafaţa de circa 700 mp, 5 prese de balotat deşeuri, un ansamblu cap tractor şi semiremorca, fiind avariate şi alte autovehicule. Nu au fost puse în pericol vieţi omeneşti".

În paralel, comisarii Gărzii de Mediu Buzău au demarat verificări. Reciclatorul avea toate autorizaţiile necesare, însă, nu a luat toate măsurile legale în vederea prevenirii, eliminării sau reducerii impactului asupra aerului înconjurător şi a mediului ca întreg. Din acest motiv, comisarii Gărzii de Mediu au sancţionat societatea cu suma de 15.000 de lei.

"Deşeurile afectate de incendiu se vor preda spre valorificare/eliminare unor agenţi economici autorizaţi, completându-se totodată formulare de transport încarcare/descărcare deşeuri nepericuloase, conform HG nr. 1061/2008, se va salubriza zona afectată de incendiu şi se va comunica realizarea acestei măsuri la GNM CJ Buzau - termen 28.05.2021. Societatea SC Rompet International Recycling SRL a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, art.79, alin.(2), lit. b, cu amendă în valoare de 15.000 lei, întrucât nu a luat toate măsurile legale în vederea prevenirii, eliminării sau reducerii impactului asupra aerului înconjurător şi a mediului ca întreg", a spus Carmen Ichim, comisar şef Garda de Mediu.

În acelaşi timp ies la iveală şi alte nereguli. De exemplu, societatea nu avea hidranţi, deşi a mai primit o sancţiune din această cauză, iar angajaţii care erau la momentu izbucnirii incendiului la serviciu erau în stare de ebrietate.

Prefectul Silviu Iordache a declarant: "Reciclatorul, deşi avea foarte multe materiale combustibile în incinta lui, nu avea acolo reţele de hidranţi cu apă, deşi erau obligatorii. I-ar fi ajutat foarte mult pe angajaţii din instituţie să limiteze incendiul în fază incipientă, i-ar fi ajutat şi mai mult pe pompieri să se alimenteze cu apă. Practic, aceşti hidranţi nu existau. De altfel, am înţeles de la comandantul ISU Buzău că fuseseră şi amendaţi cu câteva săptămâni în urmă, din această cauză. Ce am mai observat aseară la locul incendiului, câţiva angajaţi ai firmei care erau acolo erau în stare de ebrietate, nici nu ar fi fost în stare să reuşească stingerea unui incendiu".

Grav este că incendiul violent de la Frasinu Buzău, nu este un caz izolat. Ba din contra, în ultima vreme s-au înmulţit incendiile de acest gen În nici doi ani, 4 astfel de cazuri s-au semnalat la diverşi reciclatori din municipiul Buzău, incendii care au însemnat tone întregi de peturi, carcase de electrocasnice sau cauciucuri arse, fum gros degajat în atmosferă, poluând aerul, dar şi o mobilizare a zeci de echipaje de pompieri care au luptat cu flăcările ore în şir. Primul astfel de caz a fost semnalat în vara anului 2019, la un depozit de fier vechi din cartierul Simileasca. Apoi, la aproape un an distanţă, carcasele de frigidere depozitate pe platforma unei firme de reciclare de la marginea BUzăului s-au aprins, arzând circa 300 de tone de deşeuri electrice şi electronice. Iar la începutul acestui an, în ianuarie, deşeurile depozitate de aceeaşi firmă de reciclare, dar la un alt punct de lucru, s-au aprins. Au fost flăcări uriaşe şi fum negru, şi au ars peste 300 de tone de carcase de frigidere dar si alte deşeuri.

În acest context, prefectul Buzăului a cerut controale la toate firmele din domeniu.

"Am insistat să se reia controalele la toţi operatorii economici care au materiale combustibile în cantităţi atât de mari şi să verifice sau să impulsioneze instalarea acestui tip de hidranţi. Am solicitat să se ia toate măsurile pentru prevenirea acestor tipuri de incendii. In mod evident, ISU ar trebui să acţioneze gradual, cu avertismente, cu informări, cu conştientizare, înainte să aplice amenzile. Nu amenda este soluţia ci să-i facă pe agenţii economici să conştientizeze riscul incendiului pentru a nu mai ajunge la probleme atât de grave. Aceste centre de colectare şi reciclare, in cea mai mare parte, nu sunt asigurate cu măsuri de protecţie la incendii, deşi ar trebui", a spus Iordache.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce noroc!!! Cum se mai aprind toate depozitele astea de deseuri!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

15 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9243
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0623
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5208
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7176
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.3369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro